Românii sunt îndemnați să strângă apa de ploaie. „Apele Române”: Orice economisire este importantă

Apa de ploaie trebuie strânsă și folosită la diverse treburi casnice, în locul apei de băut, recomandă „Apele Române”.

Oficialii de acolo avertizează din nou că rezervele de apă potabilă sunt în scădere, după ce au făcut în ultima lună numeroase apeluri ca oamenii să nu-și mai ude grădinile și să nu-și mai umple piscinele cu apă de la robinet.

Din cauza nivelurilor scăzute ale râurilor și lacurilor, în peste 700 de localități sunt restricții în furnizarea apei potabile. 

Ana-Maria Agiu, purtător de cuvânt la Apele Române: „Este foarte important ca în această perioadă să folosim apa de băut pentru băut, iar dacă putem – și acolo unde avem posibilitatea – să apelăm la surse alternative, în special în perioadele în care beneficiem de precipitații, să strângem apa de ploaie, pentru că o reducere a consumului și o economisire se traduc în mii sau chiar milioane de metri cubi de apă foarte importanți în această perioadă.

Orice gest de economisire este foarte important și contează, în această perioadă cred că trebuie să ne gândim și la cei de lângă noi, astfel încât apa să ajungă tuturor”.

România se numără printre statele europene cel mai grav afectate de secetă din această vară.  Un raport european recent spune că ne confruntă cu cea mai gravă lipsă de precipitații și de umiditate din sol din ultimii 500 de ani.

Anul acesta, seceta a uscat solurile Europei. Potrivit unui raport al Comisiei Europene, 47% din teritoriul continentului a atins un nivel de alertă pentru secetă, în timp ce 17% dintre regiunile monitorizate se află sub incidenţa unei alerte de nivel maximal.

Regiunile în care valurile de căldură se vor amplifica sunt cele care au fost deja afectate de secetă în primăvara anului 2022 –

 » sursa: www.digi24.ro