Europarlamentarul Daniel Buda a acuzat, sâmbătă, la Antena3, un „faliment al clasei politice românești” și a pledat cauza dezvoltării industriei de procesare alimentară în România, avertizând că, în caz contrar, românii vor ajunge să consume „zgârciurile” aruncate de alte state europene.
„Trăim un paradox în România, în condițiile în care avem asigurat din sursă internă doar 24% din necesarul de carne de porc. Restul îl importăm din Europa sau din afara UE. Asta, în condițiile în care tu, ca țară, te lauzi că ești prima din Europa la exportul de cereale: porumb, grâu, orz ș.a.m.d. Este nevoie de o intervenție a statului aici.
Îmi pare foarte rău să recunosc un faliment al clasei politice pe această direcție, legat de faptul că nu am reușit să găsim mecanismele prin care să punem la punct această dezvoltare a capacității de procesare în România.
Avem acum această oportunitate prin acest Plan Național Strategic (elaborat în cadrul Politicii Agricole Comune și finanțate de Fondul european de garantare agricolă, n.r.), care alocă 8 miliarde pe un singur pilon de dezvoltare, pe care putem să-i folosim pentru dezvoltarea acestui sector.
Dacă nu facem acest lucru, România va deveni o țară în care se vor desface produse și vom mânca, probabil, resturile pe care le aruncă țări precum Germania, Franța sau Italia. Să nu ne imaginăm că ei vor consuma zgârciurile de la un porc sau de la o vită. Este foarte important să încercăm să ne asigurăm o independență alimentară.
Ne aducem aminte ce spunea ambasadorul Norvegiei: ‘voi, românilor, nu sunteți normali la cap. Puteți hrăni 80 de milioane de oameni și importați până și banalul cartof sau măr’. Situația nu este deloc bună, de aceea mi-am și permis să ridic problema întruna dintre ședințele de la partid.