„Români, munciți până la 70 de ani, să avem bani pentru pensionarii de 40!” – CRITICII.RO

Protejat contra foamei nu doar de o burtă demnă de Obelix, ci și de pensia specială cu multe zerouri în coadă, e firesc cumva ca sătulului Ciucă să nu-i pese de românii flămânzi. Tocmai de aceea și susține proiectul de creștere a vârstei de pensionare la 70 de ani. Acest proiect a fost adoptat în trecut în Guvern, iar acum ar trebui să intre în discuții în Parlament, dar, inventivi cum îi știm, guvernanții doresc să evite complicațiile legislative și prelungirea discuțiilor, așa că s-a propus ca premierul să-și asume răspunderea și să primească vot de încredere pe această lege. În septembrie, când s-a mai pus o dată problema prelungirii vârstei de pensionare, PSD s-a opus, pentru că era în opoziție, dar acum, când și-a văzut sacii în căruță, Ciolacu și frățiorii s-ar putea dovedi mai maleabili, cu atât mai mult cu cât pe ei măsura nu-i afectează, fiindcă au încetat să mai muncească propriu-zis încă din tinerețe, când au intrat în politică.

Ca să introducă această măsură, guvernul are acoperirea că România și-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani, până în 2035, și introducerea de stimulente pentru majorarea voluntară a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani. Cât privește pensiile speciale, de asemenea țara noastră a promis la tanti UE că nu va introduce alte categorii noi de „esențiali”, iar pensiile actuale le va raționaliza, singurele pensii neatinse vor fi cele ale magistraților: doar nu vreți să rămână, bieții de ei, fără purcoiul de bani, la câți politicieni corupți, infractori notorii și interlopi au grațiat…

Prin urmare, singurii afectați de noile măsuri vor fi românii de rând, care vor rămâne, ca să parafrazăm vechea zicală, și… „nepensionați”, și cu banii luați. Iar sistemul de pensii din România va fi, mai mult ca oricând, un Caritas (sau FNI, dacă doriți!) de mare succes, unde cotizăm toți, dar numai „premianții” câștigă de opt ori cât au investit.

Citește și: PSD insistă cu pensiile speciale pentru primari: se jertfesc pentru comunitate

Că guvernul e incompetent și ticălos, știam deja. Dar e de mirare cum de coana UE, atât de grijulie de obicei cu drepturile omului și mai ales cu drepturile oamenilor cei mai vulnerabili social, a acceptat această măsură în România. Când au trecut acolo „corelarea între speranța de viață și vârsta de pensionare” oare nu știau birocrații de la Bruxelles că România are unele dintre cele mai slabe standarde de viață din Europa? Da, ar fi decent și corect să ieșim la pensie, de pildă, la 67 de ani, cum ies italienii, dar italienii au o speranță de viață de 83 de ani, tăticule, pe când românii, pe care guvernul (Mă)Ciucă îi vrea în câmpul muncii până la 70 de ani, au o speranță de viață de 72 de ani bărbații și de 79 de ani femeile. Ceea ce înseamnă că, după cinci decenii de muncă,

 » vezi mai mult pe www.CRITICII.ro