Rezolvarea problemei covid – program de acțiune


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Ca să vedeți cât de greu ne este să alegem un singur câștigător dintre participanții la  Concursul cu Premii „Era Covid și Marea Resetare – starea actuală, perspective, soluții  realizat în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Carte Ortodoxă, vă prezentăm un nou text, primit de la revoluționarul timișorean Marius Mioc, ale cărui articole raționale și pline de respirația Libertății le-am mai găzduit în paginile ActiveNews. În urmă cu o zi am publicat din selecția concursului cu premiere pe 15 ianuarie de Ziua Românului și Gazetarului Absolut, Mihai Eminescu, un eseu semnat de Stoian George-Daniel și intitulat P(L)ANDEMIA COVID 19. Capcană mortală pentru politicieni și armă finală a Marii Resetări. Să vedem propunerile lui Marius Mioc, recent amendat de micii satrapii ei Erei Covid pentru că a „îndrăznit” să manifesteze pentru Libertate la exact 32 de ani de când a fost eliberat din beciurile securității timișorene. Rușine, Jandermeriei Neromâne!

Rezolvarea problemei covid – program de acțiune 

Primul
lucru este conștientizarea faptului că problema covid nu este o
problemă medicală, ci una politică, psihologică și sociologică.

Din
isteria covid majoritatea societății a avut de pierdut, dar există
și unele grupuri de interese care au avut de cîștigat. În iunie
2020 scriam articolul „O
necesitate pentru stoparea molimei covid: Eliminarea tuturor
stimulentelor financiare pentru această boală”. Atrăgeam
acolo atenția:„Unul
din motivele pentru care demența covid continuă este că există
grupuri care au interesul ca ea să continue. Unii au interese
politice – intră aici toți politicienii care au susținut isteria
covid și care, chiar dacă inițial au fost de bună credință,
acum nu vor să recunoască că au greșit că ar dăuna carierei lor
politice. Pe lîngă interese politice, există și interese
financiare. (…) Aici nu este o dispută științifică ci o dispută
între grupuri de interese. În istoria omenirii sînt dese
situațiile cînd nu adevărul obiectiv ci interesele au fost
hotărîtoare pentru felul cum e condusă societatea. „Minciuna a
stat cu regele la masă” deseori în istorie. Pentru ca isteria
covid să înceteze este necesară slăbirea grupurilor interesate în
perpetuarea manipulării. Cum interesele sînt în mare parte legate
de bani, tăierea posibilităților de cîștigare de bani pe fondul
pandemiei este esențială”
.https://mariusmioc.wordpress.com/2020/06/08/o-necesitate-pentru-stoparea-molimei-covid-eliminarea-tuturor-stimulentelor-financiare-pentru-aceasta-boala/

Problema
politică e agravată în România de sistemul de vot pe liste, care
asigură disciplina de partid. Cînd a început isteria covid în
România și guvernul liberal a decretat starea de urgență (la acea
dată încă nu era declarat nici un mort de covid și numărul
infectaților era de cîteva zeci),

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro