Stelian Gima, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, din partea PNL, continuă seria de memorii cu care ne-a obișnuit și ne prezintă retrospectiva săptămânii 14 – 18 decembrie 2020.
Săptămâna a început cum bine era de așteptat, cu activități desfășurate alături de colegii din instituție și cu rapoarte de sfârșit de an prezentate de directorii din două departamente. De asemenea, acesta a avut o întâlnire cu Nicolae Anghel, finalizată cu eliberarea documentelor necesare Primăriei Castelu, în vederea demarării unui proiect european important pentru comunitatea acestei comune.
Marți, 15 decembrie, vicepreședintele, Stelian Gima, și-a început ziua alături de de Președintele Consiliului Județean, Mihai Lupu. Întâlnirea a avut subiect principal planul de investiții pentru anul 2021 și investiții legate de drumurile județene.
Stelian Gima și-a continuat activitatea printr-o întâlnire avută cu Vicepreședintele Federației Tinerilor, Alexandru Cartoafă. Așa cum s-a angajat în campania electorală, conducerea Consiliului Județean va sprijini permanent tineretul constănțean. Departamentele Juridic și Administrația Domeniului Public și Privat au încheiat ziua prin prezentarea rapoartelor de sfârșit de an.
Cea de-a treia zi a săptămânii a fost începută alături de reprezentanții Asociației Județene Constanța a Revoluționarilor din 1989 Pontus Euxinus, comemorând alături de aceștia, victimele evenimentelor de la Timișoara din decembrie 1989. Ziua a fost încheiată cu pregătirea ședinteței ordinare a lunii decembrie.
Ziua de joi, 17 decembrie, a fost o zi dedicată exclusiv proiectelor de hotărâre , precum și ședinței ordinare a lunii decembrie.
Săptămâna a fost încheiată cu o ședință de lucru la care au participat reprezentanții Direcției de Patrimoniu și Cadastru din Primăria Constanța, viceprimarul Ionuț Rusu, Carmen Ursu – Director Genearal Mamaia S.A., avocatul Ion Popescu, colegii din cadrul Direcției Generale de Administrație Publică și Juridică din Consiliul Județean. Subiectul principal al ședinței a fost colaborarea celor trei instituții.