sursa: unimedia.info
Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei pentru relaţii internaţionale din Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, a criticat vineri în termeni virulenţi decizia din urmă cu o zi a Curţii Constituţionale de la Chişinău prin care a fost declarată neconstituţională legea care conferea limbii ruse statut special în Republica Moldova, relatează Agerpres.
Criticilor au fost exprimate într-o postare pe blogul senatorilor ruşi de pe pagina de internet a Consiliului Federaţiei, intitulată ‘În Europa prin încălcarea drepturilor ruşilor?’.
Kosaciov pune pe acelaşi plan decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi pe cea a Ucrainei din 16 ianuarie prin care întregul sector de servicii din această ţară trece exclusiv la limba ucraineană, calificându-le pe ambele drept ‘atacuri împotriva limbii ruse’, potrivit portalului Deschide.md.
Senatorul rus vede o legătură între cele două măsuri şi aspiraţia de integrare europeană a Republicii Moldova şi Ucrainei. ‘Am impresia că Europa tratează cu indulgenţă astfel de decizii, considerându-le în deplină concordanţă cu valorile europene, la care aderă în mod declarativ Kievul şi Chişinăul, încălcând de fapt convenţiile europene’, susţine Kosaciov, în opinia căruia ‘rusofobia devine un element sistemic al politicii europene, încurajată de Uniunea Europeană în vecinătatea Rusiei’.
Referitor la decizia de joi a Curţii Constituţionale de la Chişinău, el susţine că aceasta a fost luată la presiunea forţelor proeuropene. ‘Aceşti politicieni înţeleg integrarea ţării lor într-un mod specific, prin renunţarea la vechea identitate moldovenească şi a propriei statalităţi de dragul alipirii la România’, scrie Kosaciov, adăugând că nu întâmplător atât preşedinta Curţii Constituţionale, Domnica Manole, cât şi deputaţii care au contestat legea votată la sfârşitul anului trecut şi promulgată de Igor Dodon deţin cetăţenie română.
În acest context, Kosaciov aminteşte că preşedintele Maia Sandu a promis în campania electorală că vrea să construiască un stat în care cetăţenii tuturor grupurilor etnice se vor simţi în siguranţă,