Reacția României la evenimentele de la Chișinău: Afectează grav statul de drept și funcționarea sistemului democratic

România condamnă în termeni fermi demersurile grăbite din Parlamentul de la Chișinău care vizează reducerea prerogativelor președintelui, în condițiile în care la conducerea țării se pregătește să vină un politician prooccidental, Maia Sandu, care îl va înlocui pe actualul președinte socialist Igor Dodon.

România condamnă modul netransparent și contrar practicilor democratice în care au acționat, la 3 decembrie 2020, în Parlamentul Republicii Moldova, PSRM și Platforma „Pentru Moldova”, care include Partidul Șor, ignorând flagrant votul masiv exprimat de cetățenii Republicii Moldova la alegerile prezidențiale din 15 noiembrie 2020, se arată într-un comunicat al Ministerului român de Externe.

România consideră că rapiditatea cu care au fost adoptate în Parlamentul de la Chișinău o serie de modificări, de o amploare semnificativă și cu un impact major asupra funcționării instituțiilor statului, fără transparență decizională și consultare publică, fără respectarea procedurilor parlamentare în vigoare, afectează grav statul de drept și funcționarea sistemului democratic din Republica Moldova, subliniază comunicatul MAE.

Deputaţii socialişti şi cei din cadrul platformei „Pentru Moldova”, din care fac parte foşti membri ai grupului Pro Moldova şi grupul Partidului Şor, au votat, fără dezbateri şi fără a fi examinate, mai multe proiecte de legi, cum ar fi trecerea serviciilor de informații din subordinea Preşedinţiei în cea a Parlamentului, statutul limbii ruse în Republica Moldova, precum şi politica bugetar-fiscală, decizii criticate de opoziţie şi care au dus la proteste în stradă şi la altercaţii în cadrul şedinţei legislativului.

Aceste demersuri intervin în condițiile în care președintele socialist al țării, Igor Dodon, considerat pro-rus, a pierdut alegerile, iar noul președinte va fi Maia Sandu, considerată un politician proeuropean. Președintelui ales îi va fi însă greu să adopte politici reformiste, în condițiile în care în Parlamentul de la Chișinău există o majoritate fidelă lui Igor Dodon.

 » sursa: www.digi24.ro