Război între Polonia și CE: Un comisar european vrea întâietatea dreptului european în fața Constituției – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    Comisia Europeană este „preocupată” de decizia celei mai înalte jurisdicţii poloneze care a considerat unele articole din tratatele UE incompatibile cu Constituţia şi „va utiliza toate instrumentele” aflate la dispoziţia sa pentru a proteja întâietatea dreptului european, a declarat joi comisarul european pentru justiţie Didier Reynders, relatează AFP.

    Responsabilul belgian, care a precizat că aşteaptă să citească în detaliu decizia, a subliniat că aceasta „pune în discuţie” principiile întâietăţii dreptului european asupra dreptului naţional şi caracterul constrângător al deciziilor justiţiei europene, care se află „în inima Uniunii”.

    „Vom utiliza toate instrumentele la dispoziţia noastră pentru a face în aşa fel încât principiile fondatoare ale Uniunii să fie respectate”, a declarat el în cursul unei conferinţe de presă de la finalul unei reuniuni de la Luxemburg a miniştrilor justiţiei din statele membre.

    Polonia este în conflict de mai mulţi ani cu Bruxellesul în ceea ce priveşte reformele sale judiciare, acuzate că subminează independenţa judecătorilor. Aceste reforme i-au adus Varşoviei mai multe condamnări la Curtea de Justiţie a UE.

    Polonia nu a reuşit până acum să obţină validarea de către Comisia Europeană a planului său de redresare din cauza acestor probleme legate de respectarea statului de drept.

    Comisia s-a angajat, de altfel, să utilizeze în săptămânile următoare un nou mecanism susceptibil să suspende vărsarea de fonduri europene unei ţări membre care încalcă statul de drept.


    Distribuie acest articol!