Raport: Companiile care poluează cel mai mult sunt departe de a se încadra în ținta de zero emisii până în 2050

Principalele companii poluatoare din lume sunt departe de a se fi aliniat Acordului de la Paris privind încălzirea globală, care prevede un obiectiv de zero emisii până în 2050 sau mai devreme, arată un raport al unui grup de investitori, citat de Reuters.

Grupul Climate Action 100+, ai cărui 575 de membri gestionează active în valoare de 54 de mii de miliarde de dolari, a fost creat în 2017 pentru a încuraja companiile responsabile de cea mai mare parte a emisiilor cu efect de seră să le reducă şi să fie transparente făcând acest lucru, potrivit Agerpres.

Luate laolaltă şi privite ca o entitate statală, aceste companii – care includ Exxon, Aramco, BP sau Unilever – ar reprezenta al treilea cel mai mare poluator global, după SUA şi China, notează autorii raportului, intitulat „Climate Action 100+ Net-Zero Company Benchmark” şi care este primul de acest fel al grupului.

Acesta arată, între altele, că niciuna dintre cele 159 de companii nu a dezvăluit complet cum intenţionează să atingă obiectivul de a deveni până în 2050 sau mai devreme o întreprindere cu „net zero” emisii, inclusiv prin stabilirea de ţinte pe termen scurt şi mediu; în acelaşi timp, investitorii sunt nemulţumiţi de ritmul lent al schimbării din unele companii.

Raportul „arată că este nevoie urgentă de o mai mare implicare din partea companiilor şi de o mai mare ambiţie de a accelera o economie net-zero şi a permite un viitor sigur şi viabil”, a spus Mindy Lubber, CEO şi preşedinte al organizaţiei pro-sustenabilitate Ceres şi membră în conducerea grupului Climate Action 100+.

Deşi 83 dintre companiile analizate şi-au anunţat obiectivul de a ajunge la net-zero emisii în 2050, în circa jumătate dintre cazuri aceste angajamente nu au în vedere întreaga gamă de emisii.

 » sursa: www.digi24.ro