Ministrul Muncii Raluca Turcan a declarat joi, în direct la Digi24, că în privința creșterii vârstei de pensionare „vorbim despre opțiune”. Declarația ministrului vine în contextul în care la nivelul Coaliției s-a discutat despre creșterea vârstei de pensionare, anunțul fiind făcut chiar de președintele PNL, Ludovic Orban, care a precizat însă că nu s-a luat o decizie.
Principalele declarații ale ministrului Raluca Turcan:
- Atunci când vorbești de reformă se pot emite tot felul de teorii. În spațiul public noi am spus constant că, în privința vârstei de pensionare, noi vorbim despre opțiune.
- În România suntem într-un deficit de calitate în viața activă a angajaților și avem obigația să introducem opțiunea.
- Întregul proces, digitalizarea și evaluare, și componenta legislativă să fie finalizat la mijlocul anului viitor. Legea să fie votată în Parlament spre finalul anului viitor. Reforma nu se face peste noapte.
- La noi discuția despre pensii mici și venituri mici, în general, distrage atenția de la o problemă mult mai gravă: colapsul sistemului de pensii în contextul îmbătrânirii populației.
- Noi plătim anul acesta 7,7 miliarde de lei în plus la sistemul de pensii. Deficitul la bugetul de asigurări sociale este de 16,7 miliarde de lei. Adică, în bugetul de stat, din taxele și impozitele românilor, se transferă 16,7 miliarde de lei anual către bugetul de pensii.
- Sunt cifre care arată dimensiunea dezastrului sistemului de pensii dacă nu facem nimic.
- Mai sunt niște probleme cronice. Avem inechități uriașe în sistemul de pensii. Avem un raport de 1 la 100 între pensia minimă și cea mai mare pensie. Avem oameni pensionați la o zi distanță cu pensii diferite.
- Suntem obligați să facem reformă, dar reforma nu se face cu japca. Reforma se face venind un plus de contributivitate,