(I)
Dincolo de profilul ei epidemiologic
(așa de disputat între medicii lumii), pandemia de Covid-19 a fost
și încă este marea încercare și cernere pentru lume și pentru
instituțiile și comunitățile ei. Au fost cântărite
instituțiile, comunitățile, nu doar persoanele. Acum știm mult
mai multe despre toate, începând cu guvernările și încheind cu
spitalele și bisericile. Pe fondul amenințărilor, reale sau induse
de mass media, mulți dintre noi „am pierdut, precum spune PS
Ambrozie, sensul
propriei noastre existențe, am pierdut noblețea și buna rânduială,
cinstea și dragostea, iubirea și bucuria de a face binele. Toate
acestea s-au retras stânjenite din fața tăvălugului nerușinării,
însă nu ne-au părăsit cu totul” (PS
Ambrozie se gândește de Crăciun la medici, dar și la preoți,
pentru care cere „un dram de respect” – Basilica.ro și ActiveNews) Din
anumite locuri instituționale asemenea virtuți s-au retras, în
altele au sporit. Cele două locuri în
care noblețea
și buna rânduială, cinstea și dragostea, iubirea și bucuria de a
face binele au sporit sunt spitalul și biserica.Dumnezeu a îngăduit ca Biserica
să-și vădească puterea de intervenție în situații de urgență,
pe care i-a contestat-o cu atâta îndârjire instituția laică.
Parohia și mânăstirea au organizat ajutorarea comunitară, au
venit în sprijinul familiilor cu neputințe, au organizat suportul
emoțional și spiritual în prag de Paști, ducând lumina speranței
și pâinea pascală la toate familiile credincioșilor din România.
Acest fenomen extraordinar, forța de mobilizare a unei armate de
voluntari creștini, în jurul mânăstirilor și parohiilor, pe
toată suprafața României, atestă puterea acestei „instituții”
în situații de urgență și face de râs trufia acelor decizii
care au crezut că pot scoate biserica din societate și că se pot
lipsi de rolul ei în situațiile de urgență. Un loc desconsiderat
de logisticienii intervenției a fost și încă este mănăstirea.
Mă voi referi doar la un exemplu, dar nu unul oarecare, cu toate că,
în ciuda excepționalismului său, acel exemplu n-a spart lespedea
tăcerii deliberate a unei media altfel tunătoare.
În tot anul
2020, Mănăstirea Sitaru (foto interior biserică, de la Basilica.ro), la aceasta se referă exemplul meu, a
organizat propria sa strategie de ajutorare sistematică acoperind un
număr mare de sate din Valahia Mică. Sub binecuvântarea
preacuviosului Stareț Natanail, cuviosul pr Hrisostom cu echipa sa
de voluntari, constituită din fiii duhovnicești de la această
mănăstire, a derulat 50 de campanii de ajutorare și susținere a
familiilor, bătrânilor și copiilor. Numai în luna decembrie au
fost derulate 10 campanii astfel că n-a rămas bătrân ori copil
din satele și comunele acestei zone fără de ajutor în hrană,
haine, cărți și rechizite școlare ceea ce a ridicat această
Mânăstire la rangul instituției cu cel mai înalt indice de
reziliență pentru cei aflați în dificultate.