Primul preşedinte al Ucrainei independente post-sovietice, Leonid Kravciuk, decedat în urmă cu o săptămână, la vârsta de 88 de ani, a fost înmormântat marţi după ce a fost omagiat în centrul Kievului, relatează AFP.
Actualul şef al statului ucrainean, Volodimir Zelenski, tăcut, dar vizibil emoţionat, alături de soţia sa, a depus un buchet de flori albe, roz şi violet lângă sicriul acoperit cu drapelul galben-albastru al Ucrainei. Cuplul prezidenţial a păstrat un moment de reculegere lângă catafalcul păzit de o gardă militară de onoare, în ţinută de gală, citează Agerpres.
Ceremonia funerară deschisă publicului a avut loc la Ucrainski Dim (Casa Ucrainei), un edificiu circular înalt din beton, cu vitralii. Sicriul a fost aşezat în faţa unei fotografii mari a defunctului, un portret în care bărbatul cu păr alb zâmbea uşor.
Kravciuk „a fost la originea creării statului ucrainean”, a spus Leonid Kucima, al doilea preşedinte al ţării, după ce i-a adus un ultim omagiu predecesorului său. „Am colaborat cu el mulţi ani. Ne înţelegeam bine. Nu ne-am făcut declaraţii de dragoste, dar ne veneam în ajutor unul altuia de câte ori puteam”.
Un alt fost preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, a declarat că „se sfârşeşte o întreagă eră” şi a reamintit de asemenea că Leonid Kravciuk „a fost bărbatul care ne-a creat independenţa, care ne-a creat armata, instituţiile”.
Înmormântarea a avut loc în cursul după-amiezii în cimitirul Baikove din sudul Kievului, unde se află mormintele multor personalităţi. Au asistat numai câţiva apropiaţi.
Născut în 1934 într-o familie de ţărani din regiunea Rivna, care aparţinea la vremea respectivă Poloniei, Leonid Kravciuk a urcat până la cele mai înalte niveluri ale ierarhiei sovietice.
În august 1991 era conducătorul Republicii Socialiste Sovietice Ucraina. În numai câteva zile,