Prima zi de școală | Elevii se întorc în bănci, dar nu se știe pentru cât timp. Bilanțul COVID e dublu față de anul trecut

Noul an școlar 2021-2022 începe luni, 13 septembrie, cu griji noi și probleme vechi. Este al doilea an la rând când școala începe în vremuri de pandemie. Și deși mulți își puneau speranțe într-o ameliorare a situației epidemice, lucrurile stau mai rău decât anul trecut. Bilanțul cazurilor de COVID a depășit 2.000 de cazuri pentru a șasea zi la rând și e aproape dublu față de cel înregistrat acum un an. Duminică au fost 2.255 de cazuri de infectări, față de 1.311 câte erau în 12 septembrie anul trecut.

Citiți și: Aproape 3 milioane de elevi revin la școală de luni. Regulile sanitare la începutul noului an școlar

Ministerul Educației a cerut directorilor să ia măsuri astfel încât să nu se creeze aglomerări în curțile școlilor în prima zi de școală. Cu toate acestea, mai mulți politicieni au anunțat deja că vor participa la festivitățile de deschidere. Dacă anul trecut părinții nu s-au putut bucura alături de copiii lor de emoția primei zile de școală, de data aceasta părinții vor putea să participe la festivitățile de pe 13 septembrie. Trebuie să aibă mască de protecție și să respecte distanța de siguranță față de ceilalți.

Citiți și: Sorin Cîmpeanu: Părinţii pot participa la deschiderea anului şcolar în funcţie de condiţiile fiecărei școli. Recomandarea ministrului

Cât de sigură este școala pentru copii?

Elevii se întorc fizic în bănci, dar nu se știe pentru cât timp. Ministrul educației este, la rândul lui, destul de pesimist. S-ar putea să fie vorba doar de o lună. La jumătatea lunii octombrie, rata de incidență ar putea ajunge la 6 la mie, limita de la care se trece în online.

Pentru 7.000 de elevi școala începe, de altfel,

 » sursa: www.digi24.ro