Prima filială AUR și primii candidați anunțați, la Alba: „Aurul României, pădurile României, gazele României trebuie să servească românilor, nu altora”

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și-a lansat prima filială la Alba Iulia și și-a desemnat primii candidați pentru alegerile locale din 2020. Este vorba despre Marius Hațegan, care intră în cursa pentru mandatul de primar al Capitalei Marii Uniri, și de Cristian Crișan, care va candida pentru șefia Primăriei Teiuș.

„Pe 1 Decembrie am lansat aici la Alba Iulia, primul partid al românilor. În țara noastră mică de azi, toate țările au partidele lor. Unii țin cu nemții, alții cu francezii, multi cu rușii sau cu americanii. Nimeni nu ține cu românii. Din acest motiv am pornit această mișcare. La 14 zile după, astăzi, aici, prima filială pe care o lansăm împreună, alfabetic și ca importanță, este filiala din Alba. La Alba am găsit bărbați adevărați, alături de care pot porni oricând la luptă! Până acum nu au avut un partid care să îi reprezinte, care să ne reprezinte. Aici, ca în toate județele Patriei, când s-a găsit vreun lider mai destoinic, partidele vechi i-au pus mâna la gura, l-a folosit, apoi l-au dat afară! Este și cazul Ciugudului, unde Gheorghe Damian a reușit să formeze un model de sat prin accesarea de fonduri europene. Sunt bucuros sa anunț astăzi candidatura lui Marius Hațegan la Primăria Alba Iulia, oraș care trebuie să devină o capitală adevărată a românilor, nu doar pe 1 Decembrie. Imperativul sub care acest oraș-muzeu trebuie să atragă turiști pe tot parcursul anului este renunțarea la uniformele de clovn pe care vor unii să le purtam și revenirea la românism”, a declarat George Simion, lider al Alianței pentru Unirea Românilor.

În marja lansării a fost anunțat și președintele filialei județene Alba, Daniel-Gheorghe Rusu. De asemenea, au fost prezentate prioritățile și principiile noii formațiuni politice.

Aurul României, pădurile României, gazele României trebuie să servească românilor, nu altora. Asta înseamnă suveranitate, iar noi suntem un partid patriotic care luptă pentru suveranitate națională, morala creștină, familie și libertate. Nu veți auzi pe nimeni altcineva că are măcar curajul să pună în discuție aceste probleme. Ciclic, trebuie sa avem bărbați adevărați, care au curajul sa se bată pentru români, de la Mihai al nostru cel Viteaz, până la Iancu și Horea, Cloșca și Crișan”, a punctat George Simion.                                   

În prezent, AUR își constituie filiale județene și locale, iar pe 24 ianuarie va fi votată conducerea centrală a noii formațiuni politice.

Protejarea familiei, reducerea taxelor, unirea românilor din Diaspora și din Țară, infrastructura, respectarea libertății și a credinței se numără printre prioritățile noii formațiuni. Programul politic este unul de sorginte conservatoare, care se revendică de la idealurile Unirii din 1918.

Preluat: https://infoprut.ro/55882-prima-filiala-aur-si-primii-candidati-anuntati-la-alba-aurul-romaniei-padurile-romaniei-gazele-romaniei-trebuie-sa-serveasca-romanilor-nu-altora.html

Lasă un răspuns