Premiera „altfel” a Topului Firmelor din Județul Timiș, în această seară!

Topul Firmelor din Județul Timiș pentru anul 2019 va fi transmis astăzi, 4 decembrie 2020, cu începere de la ora 19.00, pe postul regional de televiziune Europa Nova, pe  pagina de Facebook a CCIA Timiș cât și pe principalele platforme on-line și pagini de Facebook ale publicațiilor partenere ale evenimentului.

Organizat de 27 de ani de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș,  Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș a devenitun eveniment de referință în vestul țării, cartea de vizită a succesului și performanței în afaceri.

Laureații sunt stabiliți pe baza unei metodologii unice și unitare la nivel național care îmbină criterii de eligibilitate ce țin de activitatea desfășurată de firme în exercițiul financiar precendent. Clasamentul pentru anul 2019 reunește 10.974 firme care au îndeplinit criteriile de eligibilitate, dintr-un număr de 32.297 care au depus bilanţul contabil pentru exerciţiul financiar trecut. Dintre acestea, sunt evidenţiate 1.826 firme care au reuşit să se claseze pe locurile I, II şi III, structurate pe 7 domenii de activitate, grupe (conform codului CAEN) şi  clase de mărime. Totodată, 190 firme care în ultimii nouă ani s-au clasat pe unul din primele trei locuri în Top sunt distinse cu Trofeul de Excelenţă.

A devenit o tradiție pentru CCIA Timiș să acorde premii și distincții speciale pentru realizări de excepție în diferite domenii de activitate.    

Aflat la prima ediție,TROFEUL DE  EXCELENȚĂ „NUNC OPERA OMNIA”se acordă unor personalități marcante ale județului care promovează valorile țării dincolo de hotare. Astfel, în semn de prețuire a unei vieți pusă în slujba Omului și a științei medicale, de recunoaștere a unei activități de excepție în prevenirea și reabilitarea cardiovasculară, CCIA Timiș acordă acest trofeu Prof.univ.dr.Dan GAIȚĂ, primul român ales în Comitetul Director al Societății Europene de Cardiologie.

 » sursa: ziuadevest.ro