Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declarat miercuri, pentru Agerpres, după controlul efectuat în Parcul Cişmigiu, că acesta a fost lăsat în paragină şi, ca urmare, va propune sancţiunile care se impun.
„Am fost însoţit de inspectori de la DSP, Garda de Mediu şi de la Protecţia Consumatorilor, în cursul acestei după-amiezi şi mâine vor valorifica rezultatul controlului, astfel încât mâine seara voi avea rapoartele complete împreună cu sancţiunile pe care le propun a fi luate. Ca să fiu mai concret, aceasta înseamnă amenzi şi termene foarte scurte, rezonabile de conformare pentru a intra în normalitate, în legalitate”, a precizat Toni Greblă.
Potrivit prefectului, municipalitatea refuză să vadă cât de mulţi cetăţeni sunt nemulţumiţi de cum arată parcul.
„Este lăsat în paragină, nu poţi să mergi prin el fără să nu ai un moment de disconfort cel puţin, dacă eşti un pic mai în vârstă să nu ai şi un moment de nostalgie faţă de ceea ce era odată perla parcurilor bucureştene, Cişmigiul, şi ce a ajuns în prezent. Aceste lucruri a trebuit să le verific împreună cu inspecţiile de specialitate tocmai pentru că am văzut din partea autorităţii care administrează parcul o indolenţă totală, un refuz de a vedea că foarte mulţi cetăţeni locuitori ai Bucureştiului sunt nemulţumiţi de modul cum arată parcul”, a afirmat Toni Greblă.
Acţiune de control a prefectului Capitalei în Cişmigiu
Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declanşat, miercuri, o acţiune de control în Parcul Cişmigiu.
„Având în vedere numeroasele sesizări ale cetăţenilor, semnalele apărute în mass-media şi apelurile repetate făcute către autorităţile publice locale, prefectul municipiului Bucureşti, Toni Greblă, a decis să declanşeze, miercuri, o acţiune de control în Parcul Cişmigiu”, a informat Instituția Prefectului.
Prefectul Toni Greblă şi o echipă mixtă de control au inspectat Parcul Cişmigiu,