Al doilea val al pandemiei de coronavirus afectează cu severitate Polonia – țara înregistrează în ultimele 24 de ore 168 de decese din cauza Covid-19, o cifră de patru ori mai mare decât recordul din primul val. Mai mult, Polonia înregistrează peste 12.000 de infectări în 24 de ore, un număr imens față de cele din primul val – recordul a fost, atunci, de 599 de cazuri, conform datelor worldometers.info.
Numărul total de decese din cauza Covid-19 din Polonia ajunge, după acest nou bilanț negru, la 4.019. Decesele din ultimele 24 de ore sunt de patru ori mai multe decât cele din primăvară – în data de 24 aprilie, vârful din primul val, Polonia înregistra 40 de decese, conform ministerului Sănătății local.
Țara est-europeană se confruntă cu creșteri exponențiale ale numărului de infectări și decese în ultimele săptămâni. Numărul total al cazurilor confirmate a ajuns la 214.686, iar bilanțul din ultimele 24 de ore arată 12.107 noi îmbolnăviri.
Editor : Adrian Dumitru