O echipă de arheologi şi de istorici polonezi încearcă să dezlege misterul unei fete care a murit în urmă cu aproximativ 300 de ani şi a fost îngropată într-o peşteră din Polonia, având în gură capul unei cinteze, potrivit Live Science.
Deşi rămăşiţele fetei au fost descoperite de arheologul Waldemar Chmielewski în sudul Poloniei, în peştera Tunel Wielki, în cadrul unor săpături arheologice desfăşurate în anii 1967 – 1968, mormântul fetei nu a fost analizat în detaliu până în prezent. Datarea cu carbon realizată recent arată că fata a murit în urmă cu 300 de ani. Practica îngropării morţilor în peşteri a încetat în Europa încă din perioada Evului Mediu, un argument în plus care face ca această descoperire să fie cu totul neobişnuită.
„Mormintele din peşteri sunt în general absente din perioadele istorice ale Europei”, scrie echipa de arheologi într-un articol publicat online la 29 mai în revista germană Praehistorische Zeitschrift (Jurnalul Preistoriei). „În consecinţă, descoperirea unei înhumări post-medievale a unui copil, căruia i-a fost pus un cap de cinteză în gură, în peştera Tunel Wielki reprezintă o descoperire excepţională”, se mai precizează în lucrare.
Faptul că fetei i-a fost introdus în gură, după moarte, capul unei păsări cântătoare, reprezintă, de asemenea, ceva cu totul neobişnuit, neexistând niciun alt astfel de exemplu din această perioadă în Europa, conform articolului publicat.
După analiza scheletului, cercetătorii de la Universitatea din Varşovia au ajuns la concluzia că aparţine unei fete cu vârsta între 10 şi 12 ani. Oasele sale prezintă, probabil, semne ale unei boli metabolice, pentru că s-au dezvoltat mai greu în ultimii ani de viaţă ai fetei. Experţii nu au găsit nicio urmă care să indice o moarte violentă şi cauza decesului fetei rămâne necunoscută., citează Agerpres.