Şeful de post din comuna Tăuteu a fost trimis în judecată de Parchetul Bihor pentru purtare abuzivă, acuzat că a lovit un adolescent de 13 ani. Motivul e halucinant: întorcându-se de la şcoală cu colegii, copilul circula pe marginea drumului, nu pe trotuar.
Pus la dispoziţia conducerii Poliţiei Bihor până la finalizarea procesului, agentul şef Florin Ciarnău susţine că băiatul minte, iar el ar fi anchetat „din răzbunare”…
Limbaj de „organ”: „F… gura mă-tii!”
Incidentul s-a produs pe 5 ianuarie 2019, puţin după ora 14, după cum arată rechizitoriul cu care procurorii l-au trimis în judecată pe Ciarnău, anul acesta pe 9 decembrie.
Băiatul abuzat de el, elev la Şcoala Gimnazială din satul Bogei, ieşise de la ore cu un coleg şi se grăbea, motiv pentru care mergeau amândoi pe marginea şoselei, ca să-i poată depăşi pe ceilalţi copii care se aflau pe trotuar. La un moment dat, o maşină de Poliţie a oprit în dreptul lor şi din ea şeful de post Florin Ciarnău ar fi strigat la ei, cerându-le să urce pe trotuar.
Băiatul a încercat să se explice, dar n-a făcut decât să-l enerveze şi mai rău pe poliţist, care a coborât din maşină, şi-a scos pulanul şi l-a lovit peste mână. Din fericire, fiind iarnă, lovitura a fost atenuată de geacă, dar numai parţial. Poliţistul a mai dat o dată, spun procurorii, dar copilul s-a tras, aşa că a nimerit pe lângă. „F… gura mă-tii”, ar fi zis Ciarnău, care, pentru că în apropiere se aflau deja mult prea mulţi copii, a urcat în maşină şi a plecat.
Anchetă cu copii
Băiatul i-a povestit mamei păţania de musai, arată în actul de acuzare, care redă parţial din depoziţia acestuia. „Eu am vrut să-i ascund cele relatate,