Piscicola SA, companie susținută de ROCA Investments, și-a extins începând cu perioada aceasta piața de desfacere cu 15 orașe noi din 11 județe, iar extinderea va continua la nivel național cu logistica de livrare proprie. Ca urmare a unui parteneriat cu un important retailer European, Piscicola va livra crap viu în orașe precum: București, Cluj Napoca, Iași, Oradea, Timișoara și Târgu Mureș,. Extinderea activității comerciale și a rețelei de distribuție prin parteneriate strategice face parte din proiectul de dezvoltare conceput și implementat de Roca Investments și Piscicola.
„Cu sprijinul ROCA Investments, în acest moment, față de aceeași perioadă a anului trecut, cifra de afaceri a Piscicola a crescut de aproximativ 4 ori. Obiectivul nostru este să aducem compania în top 5 producători de pește din România.”, a declarat Ioan Ghere, Director General, Piscicola SA.
„Ceea ce ne deosebește în piață este că știm și ne place să vedem oportunități acolo unde alții văd doar riscuri. Agri-food, domeniu rezistent la criză, și-a confirmat importanța în perioada recentă când serviciile legate de producția, conservarea și păstrarea hranei au fost în centrul atenției”, a declarat Ionuț Bindea, Investment Manager, ROCA Investments.
Piscicola are în derulare trei proiecte pe fonduri europene cu o valoare cumulată nerambursabilă de circa 4 mil EUR. Proiectele se referă în principal la amenajarea întregii suprafețe de luciu de apă, în vederea utilizării capacității totale a fermei piscicole, dar și la achiziția de echipamente care vor crește capacitatea de livrare și eficiența companiei.
În următoarea perioadă, Piscicola își propune o dezvoltare pe zona de creștere a peștelui și de procesare, unde compania are deja certificări, iar potențialul de dezvoltare este enorm.