Phoenicia Royal din Mamaia găzduiește copiii de la Fundația Metropolis

Mohammad Murad susține Fundația Metropolis și în acest an. Mai exact, copiii din cadrul fundației, înființată de familia Maticiuc, sunt găzduiți pe litoralul în cadrul Phoenicia Royal din Mamaia Nord. Anunțul a fost făcut chiar de Codin Maticiuc, care a dorit să-i mulțumească în mod expres fiicei lui Mohammad, Laly Murad, care a făcut posibilă această găzduire.

Codin Maticiuc a făcut public anunțul pe rețelele de socializare, arătându-se încântat că Phoenicia Royal că ales să găzduiască în acest an Fundația Metropolis. Mai exact, beneficiarii, fiind vorba despre copii, au fost cazați în acest weekend la unul dintre hotelurile administrate de Mohammad Murad.

,,Copiii mei merg la cel mai de fiță hotel din Mamaia! Sună îngrozitor titlul, nu? Sună a laudă. Ei bine, da, mă cam laud! Totuși e vorba de copiii mei de la orfelinat care toți sunt ÎN ACEST MOMENT la Phoenicia Royal, Mamaia. Copiii de la Fundatia Metropolis merg în fiecare an la mare cel puțin o dată și la munte la fel. Cred ca doar într-un an de criză nu am reușit să facem asta, an în care am vândut o mașină ca să susținem fundația.

Totuși copiii mei nu prea merg în Mamaia, nu ne permitem. Darămite la hotel de 5 stele… Acum, minunea asta se întâmplă pentru că am fost invitați de Laly Murad, fata lui Mohammed. Amintiiți-vă acest nume, vă rog. Ea va fi sau va face ceva pentru țara asta cândva”, a spus Codin Maticiuc.

Ce este Fundația Metropolis?

Metropolis contribuie de 20 ani la construirea unei lumi în care oamenii zâmbesc, prin crearea accesului acestora la sănătate, educație și dezvoltare emoțională echilibrată. Fundația se concentrează pe asistență socială pentru copiii vulnerabili din centrele proprii și partenere, pe renovarea spitalelor publice din bani privați,

 » sursa: www.replicaonline.ro