Peste 40% dintre companii se aşteaptă ca facilităţile fiscale acordate în pandemie să determine inspecţii fiscale noi

Peste 40% dintre companiile din România se aşteaptă ca amânările sau scutirile la obligaţiile fiscale, ajutorul pentru şomaj tehnic sau subvenţiile acordate de stat în timpul crizei sanitare să determine inspecţii fiscale noi, în contextul în care două treimi dintre respondenţi (66%) au beneficiat de astfel de facilităţi, potrivit unui sondaj realizat de PwC la nivelul Europei Centrale şi de Est (ECE), scrie Agerpres.

Daniel Anghel

Comparativ, la nivelul ECE, 36% dintre companii au apelat la măsuri de sprijin din partea guvernelor şi, ca urmare, doar 14% consideră că vor fi inspecţii fiscale în acest domeniu.

„Anul trecut, pe fondul restricţiilor impuse de starea de urgenţă, am asistat la mai puţine inspecţii fiscale decât într-un an obişnuit. Pe măsură ce economia s-a redeschis, controalele s-au intensificat şi contribuabilii se aşteaptă ca una dintre principalele teme de verificare să îl reprezinte modul în care au pus în aplicare facilităţile fiscale acordate pentru limitarea efectelor crizei sanitare”, a declarat, într-un comunicat, Daniel Anghel, Partener şi Lider al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

În anul 2020, autorităţile fiscale române au efectuat mai puţine inspecţii fiscale în rândul companiilor decât în anii anteriori, doar 2% dintre respondenţi menţionând că au fost ţinta unor inspecţii fiscale, sub media din Europa Centrală şi de Est (ECE) de 9%. Conform respondenţilor, cele mai multe inspecţii fiscale efectuate în România au avut loc, în anul 2016, când 20% dintre respondenţi au fost vizaţi de verificări.

„Sondajul arată că în majoritatea statelor din regiune, zonele de interes ale inspectorilor fiscali sunt aceleaşi, respectiv aspectele ce privesc impozitul pe profit. În schimb, observăm o diferenţă destul de mare în ceea ce priveşte durata inspecţiilor şi sumele impuse. Astfel, atât în România, cât şi în celelalte state din Europa Centrală şi de Est,

 » sursa: www.replicaonline.ro