La Cotroceni au loc azi consultări pentru
formarea viitorului executiv între locatarul Palatului și liderii partidelor
care au intrat în parlament. În ciuda încercărilor din acest sfârșit de săptămână trecut de
a se înțelege în privința împărțirii funcțiilor din executiv și din
legislativ, cele două formațiuni asemănătoare, PNL și USR-PLUS, vor
merge fiecare, separat, cu propunerile lor ridicole pentru șefia cabinetului care ar reprezenta în realitate mai puțin decât locuitorii Bucureștiilor. UDMR ar putea câștiga, în detrimentul României, și cu PSD și cu o coaliție între PNL și USR-PLUS.
Citiți Jó napot kívánok, Klaus Iohannis! de Ion Spânu
Consultările la care președintele Klaus
Iohannis a invitat partidele încep la ora 11:00 cu PSD, primul clasat în
alegeri, cu aproximativ 29% din voturi, transmite Radio România Actualități. Social-democrații merg cu
propunerea ca medicul Alexandru Rafila să ocupe funcția de premier și să
conducă un guvern minoritar sau de uniune națională. După eșecul de
astăzi al negocierilor coaliției de „dreapta”, PNL, USR PLUS și UDMR, cu
privire la împărțirea celor mai importante funcții în parlament și
guvern, social-democrații spuneau că singura soluție pentru România ar
fi ca președintele Klaus Iohannis să le permită lor să strângă o
majoritate în jurul candidatului propriu la funcția de premier. De la
ora 12:00 sunt programați la consultări reprezentanții PNL, partid
clasat al doilea în alegeri, cu aproximativ 25% și care îl propun ca
prim-ministru pe șeful de la finanțe, Florin Cîțu, iar de la ora 13:00
vin la discuții reprezentanți USR PLUS, pe locul trei în alegeri, cu
aproximativ 15,5%. Candidatul lor este fostul premier tehnocrat Dacian
Cioloș. Mai vin la consultări de la ora 14:00 reprezentanții AUR, care
au sub 10% și care spun că nu vor face nici o alianță cu nimeni și cei
ai UDMR la ora 15:00, apoi cei ai minorităților naționale, la ora 16:00.
Rămâne de văzut dacă până luni coaliția de dreapta va mai face vreun
pas în negocieri cu privire la funcțiile cheie din guvern și parlament
pentru a putea astfel să meargă cu o propunere unică de premier, care ar
avea șanse să aibă peste 50% susținere în parlament. Sâmbătă, la
negocierile referitoare la programul de guvernare, coaliția de dreapta
ajunsese la un punct comun, a transmis reporterul RRA Cristina Grecu citată de Rador, Agenția de Presă a Radio România.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, duminică seara, că
parlamentarii social-democrați vor vota în Parlament fie un guvern
minoritar PSD, cu premier fiul unui torționar securist bolșevic, Alexandru Rafila, fie un guvern de uniune
națională. „Ne vom duce cu propunerea de premier domnul doctor Alexandru Rafila și
sperăm să intrăm în spiritul Constituției, iar președintele să îi dea
mandat domnului Rafila să își creioneze majoritatea parlamentară. (…)
Noi ne aflăm într-o criză sanitară și într-o evidentă criză economică și
această obsesie de a face alegeri,