Evenimentele care vor avea loc cu public sunt deschise doar persoanelor vaccinate sau celor care fac un test anti-COVID, fiind eliminată posibilitatea de a da acces și persoanelor care au trecut prin boală, a anunțat vineri seara secretarul de stat Raed Arafat, după ce guvernul a adoptat o hotărâre prin care intră în vigoare din 15 mai o serie de măsuri de relaxare. De asemenea, persoanele care au trecut prin boală nu mai sunt scutite de carantină dacă revin în țară din țări plasate de România pe lista galbenă sau roșie.
Întrebat ce se întâmplă cu persoanele care au trecut prin boală, dacă ele pot participa la evenimentele cu public, Raed Arafat a precizat că „nu mai e valabil aspectul că dacă am fost bolnav prezint hârtie că am fost bolnav. O să observaţi că am scos această posibilitate şi sunt două posibilităţi: vaccin sau test”, a arătat Raed Arafat.
Ministrul tineretului şi sportului, Eduard Novak, declarase vineri la Digi24 că finala Cupei României dintre Astra și Universitatea Craiova, care va avea loc în 22 mai, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, va fi primul meci cu spectatori din acest an. Gradul de ocupare va fi de 25 la sută și pot intra pe stadion cei care s-au vaccinat, care au trecut prin boala COVID-19 sau care au fost testați pentru coronavirus. Teste antigen vor putea fi făcute și pe loc, înainte de competiție, potrivit ministrului.
Între timp, însă, a fost eliminată posibilitatea de a da acces și persoanelor care dovedesc că au făcut COVID-19. Potrivit lui Raed Arafat, la evenimentele publice sunt admise doar certificatul de vaccinare şi testul negativ.
Ce beneficii au persoanele vaccinate
Carantina
Autoritățile au aprobat vineri și o nouă clasificare a țărilor cu risc epidemiologic,