PE cere eliberarea „imediată“ a lui Aleksei Navalnîi şi o „nouă abordare“ a relaţiilor UE cu Rusia

Parlamentul European (PE) a cerut, într-o rezoluţie adoptată joi, eliberarea ”imediată şi necondiţionată” a opozantului rus Aleksei Navalnîi şi o ”nouă abordare” a relaţiei UE cu Rusia, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

În rezoluţia adoptată cu 569 de voturi pentru, 67 împotrivă şi 46 de abţineri, eurodeputaţii semnalează că preşedintele rus Vladimir Putin este ”responsabil personal” pentru protejarea vieţii lui Navalnîi, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat în detenţie deşi a încetat greva foamei.

Parlamentul European mai deplânge faptul că justiţia rusă consideră drept organizaţie ”extremistă” fundaţia anticorupţie condusă de Navalnîi şi cere Moscovei să ”înceteze actele de hărţuire, intimidare şi atacurile împotriva opoziţiei, societăţii civile”, făcând astfel referire la reprimarea protestelor pro-Navalnîi.

Cu privire la desfăşurarea trupelor ruse la graniţa cu Ucraina, pe care Rusia a anunţat că le retrage la baze, textul rezoluţiei cere UE să tragă concluziile ce se impun şi şefului diplomaţiei europene Josep Borrell să pregătească un acord cu cele 27 de state membre ”privind noi acţiuni comune”.

Eurodeputaţii mai cer Uniunii Europene să elaboreze ”o nouă abordare” în relaţiile cu Rusia şi noul regim de sancţiuni europene care vizează încălcarea drepturilor omului să aibă în vedere şi corupţia, la fel ca în cazul Legii Magniţki în SUA.

PE îşi exprimă în rezoluţie şi ”profunda solidaritate” cu Republica Cehă, în urma investigaţiei acesteia care a stabilit că Rusia se află în spatele exploziei dintr-un depozit de muniţii în 2014.

 » sursa: www.replicaonline.ro