Patru adolescenţi sunt cercetaţi pentru vandalizarea statuii lui Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe

Patru adolescenţi care ar fi vandalizat statuia lui Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe sunt cercetaţi de Poliţie pentru distrugere, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Covasna.

Doi dintre ei sunt bănuiţi că ar fi scris pe soclul statuii „TRIANON 1920” şi ar fi desenat un steag roşu-alb-verde, iar ceilalţi doi că ar fi stat de pază, facilitând profanarea monumentului.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, la o zi după ce aproape 200 de persoane, majoritatea venite din alte judeţe ale ţării, au sărbătorit în Piaţa Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe împlinirea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, care a consfinţit destrămarea Imperiului austro-ungar şi unirea Transilvaniei cu România.

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a condamnat profanarea statuii, considerând-o „acţiune provocatoare” şi a precizat că monumentul a fost curăţat de angajaţii societăţii de salubritate, scrie Agerpres.

Şi conducerea Prefecturii Covasna a condamnat vandalizarea grupului statuar, afirmând că „este un act reprobabil, care nu îşi are locul în Sfântu Gheorghe şi nici în judeţul Covasna”.

Editor : Georgiana Marina

 » sursa: www.digi24.ro