Părintele Constantin Marinei: Cucernic gând și rugăciune smerită înălțăm astăzi la Pomenirea Mosilor de vară și deodată cu aceștia și a Părintelui nostru drag pe care-l întâlnim în suflet ori de câte ori ne este dor de el sau de fiecare dată când trecem pe la Mănăstirea Petru Vodă.
Pentru că, deși plecat, nu este absent, ci străjuiește cu rugăciunile lui sufletele noastre, obosite adeseori de griji, și ne înseninează chipurile.
Părintelui Iustin i se potrivește ceea ce spune Coșbuc într-un vers: „Sunt suflet din sufletul neamului meu”.
Dat fiind ca anul acesta este închinat ca ”An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a crestinului” m-am gândit să vă împărtășesc câteva cuvinte de felul în care se ruga Părintele fiindu-i ani de zile în apropiere și ascultare.
Se ruga cum zice Apostolul, cu timp și fără timp. Începea cu rugăciunea de dimineață sau de seară, continua cu canonul de monah și sfârșea cu cel de preot slujitor (Canonul de pocăință, al Îngerului păzitor, două, trei Acatiste legate de zi sau sfinți, Psaltirea, Canoanele pentru împărtășanie,etc ).
Ceaslovul Mare – legat în piele era în chirilică și rugăciunea nu dura ca timp mai puțin de o oră și jumătate -dimineața și seara. Făcând rugăciunea împreună m-am bâlbâit de multe ori până când am deprins a citi cursiv chirilica. Îi rămân dator pentru asta Părintelui.
Era blând și cu răbdare la citire noastră însă uneori mai primeam și câte un canon la citirea Sfintei Scripturi despre care nu am vorbit alături de celelalte lecturi duhovnicesti. Dacă așa stăteu lucrurile la chilie după aceste rugăciuni, Părintele mergea la Sfânta biserică și acolo participa din plin la celelalte Laude bisericesti și de asemenea la pomenirea pomelnicilor credincioșilor sau la strana bisericească.
Citea extrordinar de frumos si pe înteles rânduielile bisericești . Ce să mai spun despre vocea sa unică și cu un timbru aparte.
Era nelipsit de la Sfânta Liturghie (zilnic) iar uneori când noi mai întârziam de tineri ce eram, venea a ne chema …de intram în pământ de rușine. Dimpreună cu Părintele Martinian Conuț, duhovnicul său care ne arăta orologiul din biserică eram mereu în ascultare.
După hirotonie ce să mai spun. Mi-a venit tot mai usor având asemenea modele. Așa că pot spune cu toată puterea că alături de părinți, Părintele mi-a fost un adevărat dascăl al rugăciunii. A unei rugăciuni unite cu postul și faptele bune. A unei rugăciuni isihaste,lăuntrice, a unei rugăciuni mărturisite din chinurile pe care le-a îndurat în cei 16 ani de detenție și temniță comunistă.
Îmi spunea că în primii ani nu s-a rugat pentru cei care l-au pedepsit dar în ultimii ani a înțeles ceea ce Dumnezeu îi spunea:
Omul prin aceasta, poartă pecetea împăcării cu Dumnezeu si cu sine dobândindu-și pacea lăuntrică. Privește mediul în care trăiește într-o altă lumină.
Cu timpul rugăciunea îi pătrunde în fire și treptat se naște un om nou în Dumnezeu.