Parcare cu (ţe)apă: Parcarea supraetajată din spatele Tribunalului Bihor, pericol pentru şoferi (VIDEO)

Municipalitatea orădeană a majorat de anul acesta tariful de parcare în zona centrală de la 4 la 8 lei pe oră prin instituirea „zonei 0”, cu marcaje de culoare roşie. Oficial, măsura e menită să determine şoferii să îşi lase maşinile în parcările supraetajate unde, pentru 3 lei pe oră, acestea nu rămân în ploaie şi ger.

Neoficial, însă, este doar o jecmănire a şoferilor. Orădenii trebuie să ştie că parcările supraetajate oferă condiţii la fel de jalnice precum cele de pe carosabil.

Un şofer care a vrut să parcheze săptămâna trecută în parkingul supraetajat din spatele Tribunalului a pierdut la penultimul nivel al parcării controlul asupra maşinii, iar aceasta s-a oprit într-un parapet de beton.

Autoturismul a derapat pentru că pavajul parcării era acoperit cu un strat de zăpadă şi gheaţă pe care angajaţii Primăriei nu s-au deranjat să-l îndepărteze, dar problema e valabilă şi pe vreme ploioasă.

În urma impactului, omul s-a ales cu bara spartă a maşinii, pe care a hotărât să o repare pe banii săi, deoarece reprezentanţii municipalităţii au susţinut că tamponarea s-a petrecut pentru că avea viteză, iar un proces cu Primăria costă mai mult decât reparaţia de circa 2.000 lei. Bani din care orădeanul şi-ar fi putut plăti 250 de ore de parcare în „zona zero”…

 » sursa: ebihoreanul.ro