La Timișoara a avut loc o manifestație împotriva celor care au ieșit în stradă și s-au recomandat ca intelectuali neafiliați politic. La manifestație a fost prezent și primarul Dominic Fritz.…
Patronate: Operatorii din HoReCa îşi vor asuma costul testării rapide a clienţilor
Operatorii din domeniul HoReCa îşi vor asuma costurile pentru testele rapide ale clienţilor la intrarea în locaţii, astfel încât preţurile pentru clienţi să nu fie afectate, au declarat, marţi, reprezentanţi…
O companie de servicii medicale din România va analiza răspândirea noilor tulpini de coronavirus în R. Moldova
Grupul MedLife urmează să facă o evaluare a situației epidemiologice în statele aflate la graniță cu România, iar Republica Moldova, aflată în scenariu roșu, este prima pe listă. Reprezentanții MedLife…
Modelul copy-paste. Guvernanții și-au dat măsura incompetenței prin restricții absurde – CRITICII.RO
Cine mai avea o brumă de încredere sau speranță că liderii care gestionează pandemia în România stabilesc și implementează măsurile după ce se uită pe date, analize sau se consultă…
Drone anti-secetă: Soluție inedită, găsită de Emiratele Arabe pentru a aduce ploaia
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să testeze o tehnologie extrem de avansată şi neobişnuită: „declanşarea” ploilor cu drone. Alya Al-Mazroui, directorul programului de cercetare privind intensificarea ploii în EAU, a…
Universitatea Oxford opreşte testarea vaccinului AstraZeneca pe copii şi adolescenţi
Universitatea Oxford a anunţat oprirea unui studiu clinic ce presupunea testarea pe copii şi adolescenţi a vaccinului anti-COVID dezvoltat împreună cu compania AstraZeneca, informează Wall Street Journal. Studiul, iniţiat în…
Raluca Turcan: Mai am zece zile să plătesc amenda. Este o lecţie de viaţă. Pe fond, sunt un om care respectă regulile
Vicepremierul Raluca Turcan a spus marți seară la Digi24 că încă nu a plătit amenda primită după ce a apărut în fotografii fără mască la o acţiune de împădurire în…
VIDEO: Rusia poate declanșa un război MONDIAL în doar 4 săptămâni
Războiul MONDIAL ar putea fi declanșat în doar patru săptămâni în Ucraina, în timp ce Vladimir Putin trimite mii de soldați la frontiera rusă, au avertizat experții. Afirmațiile despre iminentul…
George Simion, apel către toți românii liberi: Veniți alături de noi! Pornim organizații în fiecare localitate ca împreună să dăm frisoane sistemului!
Liderul AUR George Simion a lansat un apel important către toți românii care vor să se implice în schimbarea României și în înlăturarea politicienilor corupți și străini de interesul național…
trebuie să ducem lucrurile până la capăt, altfel am luptat degeaba – CURIERUL ROMÂNESC
Unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918 este punctul culminant al luptei naţionale a românilor basarabeni, stăpâniţi de peste un secol de Rusia. Basarabia a avut în fruntea…
Companie aeriană din R. Moldova, primele zboruri de la baza din Cluj-Napoca ~ InfoPrut
Compania aeriană HiSky din R. Moldova și-a poziționat prima aeronavă pe baza sa operațională de la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj. Primul zbor de la Cluj al companiei a avut…
Tatăl unei fetițe care face gimnastică ritmică acuză pe antrenorii acesteia de abuzuri, pedepse crunte și atingeri nepotrivite
Jigniri, pedepse și atingeri interzise din partea antrenorilor Tatăl Andrei Ioana Rusu, sportivă la secția de gimnastică ritmică la CSA Steaua, spune că a crezut că își duce copilul să…
Florin Cîțu: „Vrem ca românii să-și poată petrece concediul în țară”. Întâlnire între premier și reprezentanții Horeca
Premierul Florin Cîțu susține că se încearcă găsirea de soluții pentru redeschiderea în condiţii de siguranţă sanitară a industrii ospitalităţii, iar toţi românii să aibă acces la aceste servicii, să-şi poată…
Cine plătește cu adevărat ratele la cele 12 credite bancare ale lui Alexandru Muraru? – CRITICII.RO
Alexandru Muraru provine din organizația județeană Iași a PNL. El a luat locul de parlamentar al lui Costel Alexe, fostul ministru al mediului cercetat pentru neregulile din pandemie. Cei doi…
Modelul copy-paste. Guvernanții și-au dat măsura incompetenței prin restricții absurde – CRITICII.RO
Cine mai avea o brumă de încredere sau speranță că liderii care gestionează pandemia în România stabilesc și implementează măsurile după ce se uită pe date, analize sau se consultă…
Tatăl lui Nasui ne-a dat în judecată și ne cere 1.000.000 de lei pentru grijile pe care și le-a făcut pentru actualul ministru USR. Milionarul Dorel Năsui susține că acuzele de securist publicate de ActiveNews i-au provocat „suferințe psihice”
Tatăl lui Claudiu Năsui de la USR, actual ministru al Economiei lui Cîțu, milionarul Dorel Năsui, ajuns în SUA cu misiune în 1986, a dat în judecată ActiveNews și ne…
Reuters: Vladimir Putin, președinte pe viață?
Vladimir Putin va rămâne președintele Rusiei pe viață? Acesta a promulgat luni o lege care îi permite să candideze încă de două ori la funcţia de şef al statului, transmite…
Degeaba se mint USR, PNL și PSD: majoritatea protestatarilor erau susținători AUR
USR, PNL și PSD au ieșit în spațiul public cu un discurs al urii față de românii nemulțumiți care au ieșit în stradă. Cele trei partide politice au încercat inițial…
Dragoș Tudorache: În Republica Moldova e nevoie imediată de alegeri ~ InfoPrut
În Republica Moldova este nevoie imediată de alegeri, la care cetățenii să-și exprime în mod asumat opțiunile, în acest context politic, economic și geostrategic complicat, susține raportorul Parlamentului European pentru…
Gheorghiță: Nu ne așteptăm la retragerea autorizării vaccinului AstraZeneca, ci la noi recomandări. Se poate ajunge la orice scenariu
Official Gheorghita: We have 12 new vaccination locations for Moderna, another 144 for Pfizer as of April 13 Sursa informației: stiripesurse Publicat la data de 06-04-2021 Reacția Pentagonului după ce…