Potrivit dezvoltatorilor TPARK, aplicația prin care se poate plăti parcarea în 50 de orașe din România și în peste 60 din Ungaria, Timișoara este în topul național al orașelor unde…
Litoralul, oglinda țării – editorial de Cornel Nistorescu
Poliția este la mare. Copiii radiază. Instituțiile publice înoată chinuit prin valuri. Politicienii se lăfăie departe în insule, unde nu-i fotografiază nimeni și unde notele de plată nu pot fi…
Peste 8.600 de germani, păcăliți că au fost vaccinați anti-Covid. O asistentă i-ar fi injectat cu soluţie salină
Autorităţile din nordul Germaniei au făcut apel la mii de oameni să se vaccineze din nou, după ce o anchetă a poliţiei a constatat că o asistentă medicală de la…
Mihai Viteazul, comemorat la Biserica Mihai Vodă, din București
Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” și Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” l-au comemorat în ziua de 9 august, la Biserica Mihai Vodă din București, pe domnitorul Mihai Viteazul…
În timp ce economia duduie, prețurile la alimente explodează
Distribuie acest articol! Deși economia este „wow” și „duduie”, după cum ne transmite premierul Cîțu pe rețelele de socializare, românii constată că viața lor nu s-a îmbunătățit deloc. Ba din…
Ungaria aplică restricții asupra cărților LGBTQ+
Distribuie acest articol! Autoritățile maghiare au ordonat comercianților să împacheteze cărțile pentru copii care prezintă homosexualitatea într-o lumină favorabilă astfel încât coperțile să nu fie vizibile – o decizie care…
Când ar putea avea loc ședința comună a Guvernelor României și R. Moldova
Ședința comună a Guvernelor României și R. Moldova ar putea avea loc în luna septembrie a acestui an. Un anunț în acest sens a fost făcut după o întrevedere a…
CTP îl compară pe Florin Cîțu cu regina Marie Antoinette: Ea a sfârșit la ghilotină
Distribuie acest articol! Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comparat declarația premierului Florin Cîțu, care nu știe cât costă o pâine în România, cu celebrul moment când Marie Antoinette a spus…
Prima mostra de rocă marțiană colectată de roverul Perseverance a dispărut în mod misterios
NASA a anunțat vineri că Perseverance a eșuat în tentativa sa de a colecta o primă mostră de rocă marțiană însă datele trimise înapoi de rover arată că acesta a…
Lionel Messi va juca la PSG. Mii de fani l-au aşteptat la aeroport (VIDEO)
După despărţirea tumultoasă de FC Barcelona, Lionel Messi (34) a ajuns la un acord cu clubul Paris Saint-Germain. Starul argentinian va juca pentru echipa franceză în următorii doi ani, cu…
Ciolacu, după ce Cîțu a spus că 1% dintre români au salarii de peste 3.000 de euro: Pe restul de 99% Cîțu nu îi vede
Marcel Ciolacu a reacționat după ce Florin Cîțu a afirmat, marți, că România nu mai este o țară a celor cu salarii mici și că sunt tot mai multe venituri…
VIDEO: Autoritățile din Grecia au arestat mai mulți afgani sub suspiciunea de incendiere. Aceștia ar fi spus că cineva i-a plătit cu 500 euro
Distribuie acest articol! O femeie afgană a fost arestată, după ce a încercat să aprindă un foc. Asupra femeii au fost găsite câteva brichete, însă și lichid inflamabil. Iar acesta nu…
Urmează să plătim o taxă de poluare pentru centralele de apartament?
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit despre posibilitatea introducerii unei taxe pentru centrala de apartament. El a explicat că nimic nu este sigur momentan, întrucât totul depinde de Comisia Europeană și…
UE, investiție pentru accelerarea vaccinării în statele din Parteneriatul Estic ~ InfoPrut
Uniunea Europeană alocă alte 35 milioane euro pentru a accelera vaccinarea împotriva coronavirus în statele din Parteneriatul Estic, din care face parte şi Republica Moldova. Comisia Europeană a majorat marți,…
Călin Balabașciuc: În România lui Cîțu, unde contează doar 1% din români, AUR luptă pentru bunăstarea tuturor claselor sociale
Distribuie acest articol! Guvernarea PNL-USR-UDMR din ultima perioadă este una dintre cele mai slabe din istoria noastră recentă, iar premierul Cîțu sfidează proprii alegători în fiecare zi. Ce fel de…
Băieții agenturilor vs. ciuma roșie și restul românilor păcăliți de primii – CRITICII.RO
Încerc să fac o scurtă analiză a faptelor și evenimentelor violente din 10 August 2018 cu toate că nu o să fie pe placul multora. Am organizat sute de proteste…
ADEVĂRUL despre NICOLAE PAULESCU. Academicianul Eugen Simion, Academicianul Nicolae Cajal și Academicianul Prof. Dr. Ionescu-Tîrgoviște despre descoperitorul Insulinei
de Acad. Eugen Simion / Text republicat din Revista Cultura a academicianului Augustin Buzura Într-o carte aparuta recent („Polemica Paulescu: stiinta, politica, memorie”, Editura Curtea Veche) se discuta despre opera…
Avion de vânătoare MiG-29 ridicat la granița cu România pentru a intercepta o aeronavă An-2 suspectă de contrabandă cu țigări
Distribuie acest articol! Forțele Aeriene din Ucraina au ridicat la interceptare un avion de vânătoare MiG-29 pentru a opri zborul neautorizat al unei aeronave An-2 care evolua în spațiul aerian…
Florin Cîțu: Oamenii se vaccinează şi apoi primesc un voucher în valoare de 100 lei
Coaliţia de guvernare a agreat, marţi, demararea proiectelor pilot privind vouchere acordate celor care se vaccinează, a anunţat, la finalul şedinţei, premierul Florin Cîţu. Anterior, Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, anunțase…