Curtea de Conturi prezintă jaful de la CFR MARFĂ: Șefii numiți politic au acționat împotriva intereselor companiei

Distribuie acest articol! Performanţa CFR Marfă a fost influenţată nefavorabil şi de acţiunea/inacţiunea autorităţii publice tutelare, precum şi a administratorului infrastructurii, relevă un raport de audit al Curţii de Conturi,…

Republica Moldova și Germania, discuții despre intensificarea cooperării militare

Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării de la Chișinău, a avut o întrevedere cu Angela Ganninger, ambasadorul Germaniei în R. Moldova, în cadrul căreia s-a discutat despre relațiile de cooperare dintre cele…

PS Macarie, la Mănăstirea Nicula, despre educația sexuală în școli și marșul LGBT: Atentate la sufletul copiilor! Să le păzim celor mici copilăria, școala, joaca și bucuria

PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, prezent, vineri, la Hramul Mănăstirii Nicula, din județul Cluj, a adresat un puternic cuvânt de avertizare cu privire la pericolul care amenință copiii, prin…

Evacuarea americană din Kabul provoacă în SUA o paralelă cu căderea Saigonului în 1975

Trimiterea a mii de militari americani în Afganistan pentru a evacua civili de la Kabul, capitala afgană ameninţată de victorii-fulger ale talibanilor, reaprinde în Statele Unite amintirea dureroasă a căderii…

Imagini șocante într-un mall: o mamă își lasă bebelușul culcat direct pe podeaua unui restaurant

Doi părinți își lasă bebelușul culcat direct pe podeaua unui restaurant Un clip în care doi părinți iau masă relaxați într-un restaurant dintr-un mall, în timp ce bebelușul lor stă…

Ce minune! Cel mai mic bebeluș din lume a cântărit doar 212 grame la naștere și a supraviețuit

Cel mai mic bebeluș din lume! Cântărea doar 212 grame la naștere Kwek Yu Xuan a venit pe lume în iunie 2020, cu aproape patru luni mai devreme decât ar…

Investiții de aproape 6 milioane euro în domeniul agricol din Arad

RDF Arad, unul dintre cei mai importanți jucători regionali în agribusiness, a finalizat trei investiții în valoare de 5,7 milioane de euro. Acestea privesc extinderea a două spații de depozitare…

Proiect fotografic de istorie vie dedicat memoriei caporalului Mușat, de către Asociația „Ferdinand I”

Se împlinesc în acest an, pe 13 august, 104 ani de la moartea eroică a caporalului Constantin Muşat, unul dintre cei mai importanţi eroi ai Primului Război Mondial. Caporalul ilfovean…

Șoferul unui camion care mergea spre Rusia a sunat la 112 spunând că aude voci în remorcă

Un bărbat a sunat la 112 pentru că, în timp ce conducea camionul, în Vaslui, spre Rusia, a auzit voci în compartimentul de marfă. Polițiștii de frontieră au găsit în…

„Mulțumim, Grecia!”. Pompierii români, impresionați de un băieţel care le-a adus plăcinte și porumb fiert (FOTO)

În cea de-a şasea zi de când sunt în Grecia şi sting incendiile de vegetaţie, pompierii români au avut parte de un moment neaşteptat. Un copil grec a mers la ei şi…

Rareș Bogdan: Florin Cîțu nu e ales de noi să fie starețul Mănăstirii Rohia

Distribuie acest articol! Rareș Bogdan a vorbit despre cazul premierului Florin Cîțu, care în urmă cu 20 de ani ar fi stat două zile la închisoare în SUA din cauză…

Anunț pentru cetățenii români din Republica Moldova privind rezidența fiscală ~ InfoPrut

Ambasada României la Chișinău informează că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) din cadrul Ministerului Finanțelor al României a actualizat și publicat „Ghidul privind stabilirea rezidenței fiscale pentru persoane fizice”,…

Cum s-a schimbat clima României în ultimii 40 de ani – Căldură mai multă, număr mic de zile geroase, zăpadă mult mai puțină și nopți mai calde

Clima României s-a schimbat mult față de anii 70 și 80: valurile de căldură țin mai mult, ninge mai rar și mai puțin, iar fenomenele extreme se înmulțesc. Acum 40…

Dan Voiculescu, Florin Cîțu, Rareș Bogdan șamd – de Cornel Nistorescu

De cîte ori prinde cîte un subiect, Dan Voiculescu iese la rampă, promovat de Antene. Argumentele sale sunt cel mai adesea de natură morală sau economică, în ciuda faptului că…

Europol traduce infracţiunea lui Florin Cîțu în SUA: 1 litru de tărie sau 5 sticle de vin, sau foarte multe sticle de bere”

Distribuie acest articol! Sindicatul Europol a reacționat la scandalul la adresa lui Florin Cîţu şi a tradus infracțiunea comisă din dosarul penal deschis în SUA din care reiese că, aflat…

Spectacol pe cer în această noapte! Perseidele (12-13 august)

Ca de obicei, în luna august își face apariția curentul de meteori Perseide. Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi…

VIDEO. Un biciclist din Brăila, prea beat ca să poată fi testat de polițiști

Pericol pe străzile din Brăila. Polițiștii au oprit în trafic un biciclist care mergea pe stradă, printre mașini, deși avea o alcoolemie de peste 1 la mie. Era atât de…

Gestul emoționant al unui copil din Grecia pentru pompierii români

Pompierii români, aflați în misiune în Grecia pentru a acorda sprijin în combaterea incendiilor, sunt profund emoționați de gesturile neașteptate și pline de sinceritate ale localnicilor. Bunăoară, în această dimineață,…

Să-i oprim până nu-i târziu – CRITICII.RO

De obicei în luna august oamenii lasă la o parte grijile și cu mic cu mare pornesc în voiaje; la munte la mare sau în vizită la părinți sau la…

Pompiliu Diplan îi cheamă pe români sâmbătă la Marșul Normalității în Piața Victoriei la ora 13:00 și la Starea de Libertate în Piața Universității la ora 16:30

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți,…