Prețurile apartamentelor s-au majorat în Timișoara, ca urmare a scumpirii materialelor de construcție

În primele 5 luni ale anului 2021, prețurile materialelor de construcții au crescut cu 30% până la 80%, ceea ce a determinat majorarea prețurilor la apartamente în Timișoara, ajungând la…

Episcopul de Bălți a aprins candelă pentru unitatea neamului românesc pentru o mănăstire din Neamț ~ InfoPrut

PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Bistriţa din Arhiepiscopia Iaşilor, cu ocazia sărbătoririi hramului…

Science Explained: Este oare posibil să creăm dinozauri pornind de la ADN- ul lor? Un om de știință răspunde

​Sunt paleontolog și mi se spune des această întrebare, scrie în The Conversation profesorul emerit William Ausich de la Ohio State University. Oamenii au văzut în filmul „Jurassic Park” și…

Un laborator american spune că a realizat un avans istoric în domeniul fuziunii nucleare

​Un laborator din California a anunțat că este aproape de a realiza un obiectiv mult-așteptat în domeniul fuziunii nucleare, după ce în urma unui experiment a fost produsă o cantitate…

Florin Cîțu: Aducerea acasă a românilor de la Kabul „este în desfăşurare”

Evacuarea cetăţenilor români aflaţi la Kabul este în desfăşurare, a declarat miercuri premierul Florin Cîţu, precizând că, din datele pe care le are, aeronava Forţelor Aeriene Române va prelua și…

Italia, Franța și Spania au făcut plângere la Comisia Europeană împotriva importurilor de roșii

Distribuie acest articol! Un nou jucător important pe piața mondială de roșii își concentrează exporturile către țările din Uniunea Europeană și Marea Britanie. Invazia de tomate, mai ales tomate din…

Marius Lulea(AUR): Avem o mare problemă de securitate națională de natură alimentară

Distribuie acest articol! Vicepreședintele AUR, Marius Lulea, propune o strategie națională privind siguranța alimentară în contextul economiei de piață a secolului 21, deoarece România are un deficit major în privința…

Avertizări cod galben şi portocaliu de vijelii şi grindină până joi dimineaţă

Distribuie acest articol! Meteorologii au emis avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică – vijelii, grindină, descărcări electrice – până joi dimineaţă în judeţe din centrul, estul şi sud-estul…

Pompierii detașați în Grecia au revenit în Republica Moldova în aplauze

Salvatorii și pompierii din Republica Moldova, care au mers în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor, au fost întâmpinați cu aplauze și onoruri la revenirea din misiune.  Cei 25…

VIDEO: Talibanii nu au avut jucării când au fost copii! Au invadat un parc de distracții din Kabul

Distribuie acest articol! Talibanii vor să liniștească populația afgană și încearcă să demonstreze că viața „revine la normalitate“. Cum? Ei bine, în mediul online au fost distribuite imagini în care…

Rodica Boancă: În România, toți cetățenii au drepturi legale, însă minoritățile au mai multe „drepturi”

Distribuie acest articol! În România, toți cetățenii au drepturi legale, însă minoritățile au mai multe „drepturi”, după cum ne demonstrează vectorii ideologiei neomarxiste, care au ajuns la butoanele puterii. Țara…

15 august: Adormirea Maicii Domnului. Credințe populare de Sfânta Maria Mare

Creștinii sărbătoresc pe 15 august, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe. Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile Preasfintei Fecioare…

SUA s-a retras rușinos din Afganistan după sute de miliarde de dolari cheltuiți. Mai bine se făceau școli și spitale – CRITICII.RO

Retragerea din Afganistan a SUA și a partenerilor săi militari s-a făcut în mod rușinos, la fel de rușinos precum sosirea, și după sute de miliarde de euro cheltuiți. Generalii…

CSAT pentru anul viitor

Bravul, minunatul, (uneori rînjitorul) nostru președinte ne-a anunțat că în curînd va prezida o ședință de CSAT convocată pe tema situației din Afganistan. Conform comunicatului publicat de președinte, ședința se…

Centenarul teatrului românesc la Chișinău: Expoziție de artă scenografică, vernisaj la Muzeul Național de Artă al Moldovei

O expoziție de artă scenografică va fi vernisată în contextul centenarul teatrului românesc la Chișinău. Astfel, peste 76 de lucrări din grafica națională a Muzeului Național de Artă al Moldovei,…

Raisa Enachi: Transurb Vaslui, fieful managerilor numiți politic

Transurb Vaslui, firma care gestionează transportul local și cel peri-urban din județul Vaslui este fieful managerilor numiți politic, avertiza Raisa Enachi, deputat AUR, încă din luna mai, când a anunțat…

DECESUL UNUI ROMÂN dublu vaccinat? Dr. Adriana Pistol: „Așa ceva în viziunea mea NU TREBUIE SĂ NE ÎNGRIJOREZE”. Declarație halucinantă venită chiar de la o șefă INSP care răspunde de sănătatea națiunii

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți,…

Oglindă-oglinjoară, cine e mai discriminat în țară: Homosexualul sau Vaccinatul?

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți,…

20 de întrebări pentru Sistem despre Minciuna Covid, Valul 4, Vaccinarea Copiilor și Decesele după Vaccin

Ordin militar pentru talibanii din Afganistan: Să nu invadeze casele, să nu fure maşinile Sursa informației: stiripesurse Publicat la data de 17-08-2021 Jucătorii echipei Bayern Munchen i-au adus un omagiu…

Talibanii: Am iertat pe toată lumea, pe toţi cei care au luptat împotriva noastră. Nu mai vrem conflicte

Distribuie acest articol! Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Kabul, că nu vor exista răzbunări, deoarece nu poartă nimănui pică, important…