ONRC: Insolvenţele, în scădere cu aproape 11% în primele zece luni din 2020

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 10,91% în primele zece luni din 2020, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 4.606 insolvenţe, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), scrie Agerpres.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.028, în creştere cu 12,35% faţă de perioada ianuarie-octombrie 2019. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor – cu 314 de insolvenţe (minus 27,31%), Cluj- 281 (plus 41,92%) şi Constanţa – 272 (plus 6,25%).

Cel mai mic număr de insolvenţe s-a înregistrat, în perioada menţionată, în judeţele Călăraşi – 21 (minus 38,24%), Covasna – 21 (minus 44,74%), Tulcea – 24 (minus 54,72%) şi Vaslui – 24 (plus 4,35%).

Pe domenii de activitate, în primele zece luni, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.356 (minus 14,93%), în construcţii – 734 (minus -5,53%) şi industria prelucrătoare – 550 (minus 11,72%).

În octombrie 2020 au fost înregistrate 577 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti – 146, şi în judeţele Cluj – 46 şi Timiş – 37.

 » sursa: www.replicaonline.ro