Obiceiuri și superstiții în Ajunul Crăciunului. Ce e bine să faci astăzi ca să îți meargă bine tot anul

Crăciunul se bucură de o pregătire specială încă din ziua premergătoare acestei sărbători, cunoscută sub numele de Ajunul Crăciunului. De la aranjarea mesei din seara de Ajun, la pregătirea covrigilor și a turtelor și împodobirea bradului, toate aceste obiceiuri sunt transmise de la an la an, din generație în generație, în special la sate, unde tradițiile sunt cel mai bine păstrate.

Obiceiuri și tradiții în Ajunul Crăciunului
Pregătirea bucatelor pentru masa de Crăciun

În Ajunul Crăciunului, gospodinele pregătesc covrigi, colaci (care, în tradiția populară, trebuie să amintească de înfășurarea unei mâini cu degetele întinse aparținând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la nașterea pruncului și căreia i-au fost tăiate mâinile). Colacii sunt pregătiți pentru colindătorii care vor veni să ureze pe la casele gospodarilor. Covrigii sunt dați colindătorilor copii, colăceii sunt pentru colindătorii mai numeroși, iar colacii vor fi ai flăcăilor și ai colindătorilor din neamuri, potrivit Agerpres.

De asemenea, se pregătesc turtele, care se mai numesc și ”scutecele Domnului”, amintind de cele care au fost folosite la nașterea Mântuitorului. Acestea sunt presărate din timp cu apă călduță, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă sau cu sămânță de cânepă. În seara de Ajun, stăpâna casei merge în ”casa mare”, așază pe masa de sub icoană o sticlă de vin roșu, la dreapta sticlei farfuria cu turte, o altă farfurie cu bob, perje (prune) fierte, iar în cele patru colțuri ale mesei câte un colac. Între cei din partea dreaptă se pune câte un fuior de cânepă despre care, spun unii, că ar fi barba lui Moș Crăciun, potrivit volumului ”Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.

Tradiția mesei din seara de Ajun și a postului de Crăciun

Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post.

 » sursa: www.digi24.ro