O nouă tragedie s-a petrecut vineri în plină stradă în Oradea. La nici 10 zile după ce un bărbat s-a stins în faţa magazinului Crişul, vineri, o altă persoană din Oradea, în vârstă de 52 de ani, a murit după ce i s-a făcut rău în staţia de tramvai de pe Bulevardul Magheru.
„Apelul prin numărul 112 a fost făcut la ora 10.44. La faţa locului au fost şi poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea. Victima, un bărbat în vârstă de 52 de ani, a decedat”, a declarat BIHOREANULUI reprezentanta biroului de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău.
Un echipaj medical de urgenţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă s-a deplasat în zonă pentru a acorda primul ajutor persoanei în cauză.
„Ajuns la faţa locului, echipajul a găsit victima în stop cardio-respirator, s-au aplicat manevre de resuscitare, însă din păcate fără succes”, a declarat BIHOREANULUI dr. Liciniu Venter, managerul SAJ.
Inițial, apelantul la numărul de urgențe 112 a spus că victima este o femeie. De fapt, ar fi vorba însă despre un bărbat.
Din câte se pare, victima avea probleme de sănătate. Trupul său a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, iar cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma necropsiei.
Pe 4 noiembrie, un bărbat în vârstă de 67 de ani a decedat în faţa Crişul Shopping Center din Oradea, după ce i s-a făcut rău.
Articole pe aceeași temă: