O gravidă cu Covid a pierdut sarcina după ce a fost pusă să aștepte aproape 3 ore în fața spitalului
Fationa Nikolli, o femeie în vârstă de 31 de ani, din Birmingham, era însărcinată în 31 de săptămâni în momentul în care a ajuns la spitalul Selly Oak, fiindcă nu mai simțea mișcările bebelușului în burtică. A fost testată pozitiv cu COVID-19, așa că a fost pusă să aștepte mai bine de 2 ore și jumătate în parcarea spitalului, fiindcă nu mai erau locuri și nici personal medical care să se ocupe de sarcina ei.
Citește și: Vorbele pe care trebuie să i le spui prietenei tale care a pierdut o sarcină
Când, în sfârșit, a ajuns pe patul de spital, medicii i-au făcut femeii o cezariană de urgență, însă prea târziu. Copilașul ei s-a născut mort. Fationa a suferit un șoc, mai ales că în ziua anterioară acestei tragedii, ea a mers la un control unde i s-a confirmat faptul că bebelușul se dezvoltă sănătos, în parametri. Frustrarea ei a fost și mai mare cu cât medicul care i-a făcut cezariană de urgență i-a spus că dacă ar fi venit mai devreme la spital, bebelușul ei ar fi trăit.
„Dacă m-ar fi lăsat să intru în spital imediat cum ajuns, poate că bebelușul ar mai fi fost în viață. De fapt, așa mi-a spus și medicul care m-a operat, că dacă aș fi ajuns mai devreme, bebelușul poate că ar fi trăit acum. Fiindcă aveam Covid, am sunat mai întâi la spital să le spun că nu îmi mai simt bebelușul mișcând în burtică și mi-au spus că pot să mă duc. Când am ajuns în parcarea spitalului, m-au lăsat să aștept două ore și jumătate.