Oameni în vârstă vaccinându-se anti-Covid în Florida (sursa foto: WKMG News 6 ClickOrlando via Youtube)
O femeie de 73 de ani din Bacău a murit după ce a fost vaccinată. CNCAV susține că este vorba despre o „suprapunere de evenimente” fără legătură de cauzalitate cu vaccinarea, potrivit Mediafax.
Direcția de Sănătate Publică Bacău a anunțat vineri decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 73 de ani, cunoscută cu multiple afecțiuni cronice.
Femeia a fost vaccinată în aceeași zi împotriva COVID-19, la Centrul de Vaccinare al Spitalului Județean de Urgență Bacău.
„În perioada de supraveghere post-vaccinală, persoana nu a prezentat modificări ale stării de sănătate. După perioada de monitorizare, persoana a părăsit centrul de vaccinare, fără alte acuze. Aceasta a fost ulterior transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a aceluiași spital, unde a intrat în stop cardio-respirator și nu a răspuns la manevrele de resuscitare.
Informațiile primite până la acest moment sugerează o suprapunere de evenimente fără legătură de cauzalitate cu vaccinarea, ceea ce încadrează cazul în categoria evenimentelor coincidente. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, evenimentul coincident este definit ca ”, anunță Grupul de Comunicare al CNCAV.
Cazul se află în observația DSP Bacău care va prezenta concluziile analizei.