O femeie aflată la volanul unui autoturism a fost rănită după ce roata unui autocamion s-a desprins în mers şi a lovit maşina în care se afla, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
Accidentul s-a produs vineri dimineaţă, pe DN 15C, în localitatea Bălţăteşti, potrivit Agerpres.
„O roată de la un autocamion încărcat cu lemne s-a desprins şi a lovit un autoturism. În autoturism se afla doar conducătoarea auto, o femeie de aproximativ 40 de ani. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, ulterior fiind transportata la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu Neamţ”, a precizat Popa.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Editor : V.M.