Noile legi ale educației prevăd desființarea liceelor pedagogice – specialiștii în domeniu critică această decizie și susțin că nu au fost consultați sau invitați la dezbateri pe această temă. Deputații AUR de Iași Mihail Albișteanu și Cristian Ivănuță au transmis un punct de vedere către Ministerul Educației și au cerut clarificări. Răspunsul transmis de către actualul ministru Ligia Deca este cât se poate de tranșant – propunerile au fost supuse dezbaterilor anul trecut și vor fi analizate și integrate în noile legi ale educației.
Potrivit informațiilor apărute în presă, varianta de lucru a noilor legi ale educației prevede că liceele pedagogice „nu vor mai școlariza în specializările învățător și educatoare, școlarizarea pentru aceste specializări fiind rezervată exclusiv învățământului universitar”.
Cristian Ivănuță și Mihail Albișteanu, deputați AUR de Iași, consideră că o astfel de decizie va afecta nivelul de pregătire și de formare a cadrelor didactice.
„Școlile Normale din România, oricum le-am denumi, licee sau colegii, reprezintă baza formării educatoarelor și a învățătorilor și conturează un aspect de o importanță majoră pentru societate – pregătirea corespunzătoare a preșcolarilor și a școlarilor. Formarea educatoarelor și a învățătorilor este un proces îndelungat care nu ar putea fi parcurs doar în cadrul studiilor universitare. Școlile Normale asigură baza acestui proces.
Ministerul Educației a transmis un răspuns la solicitarea celor doi deputați de Iași în care precizează:
„Proiectele de legi privind învățământul preuniversitar și superior au fost supuse consultării publice pe site-ul Ministerului Educației în perioada 13.07 – 24.08.2022.
Propunerile rezultate în urma numeroaselor dezbateri care au avut toc pe marginea proiectelor celor două legi vor fi analizate și integrate, apoi propuse spre adoptare Guvernului României, iar ulterior înaintate Parlamentului pentru dezbatere”.