Noi restricţii intrate în vigoare în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – 60m.ro

Distribuie acest articol!

Numărul curselor aeriene anulate în toată lumea în perioada Crăciunului a depăşit 7.000, cele mai multe în Statele Unite. În Europa, anulările sunt cauzate de interdicţiile de călătorie instituite din cauza extinderii rapide a noii variante a coronavirusului, Omicron.

Noi restricţii au intrat de ieri în vigoare în trei din cele patru naţiuni care compun Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în încercarea de a reduce numărul infectărilor. Regatul Unit înregistrează cele mai multe cazuri de contaminare de la începutul pandemiei, în timp ce spitalele sunt aproape de colaps din cauza numărului mare de cadre medicale aflate în izolare. Aura Neag transmite de la Londra.

Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord au introdus restricții în privința socializării și limite pentru sectorul ospitalier. În Scoția evenimentele sunt limitate la 200 de persoane în interior și 500 în exterior și este reintrodusă distanța socială de un metru. Întâlnirile de sărbători trebuie limitate la membri din maxim trei familii diferite.

În Țara Galilor restricțiile sunt și mai severe, maxim 50 de persoane au voie să participe la evenimente în aer liber, iar în pub-uri sau restaurante nu sunt permise grupuri mai mari de şase persoane. Distanța socială În Țara Galilor este de 2 m, iar de astăzi toate cluburile de noapte sunt închise.

Şi în Irlanda de Nord cluburile de noapte sunt închise și de astăzi toate evenimentele ce urmau să aibă loc în interior sunt interzise.

În Anglia, premierul Boris Johnson evită să introducă restricții similare, spunând că așteaptă să vadă noi date. Marea Britanie a doborât în ultimele zile toate recordurile la infectări de la începutul pandemiei. În ajunul Crăciunului, când au fost publicate ultimele cifre, s-au înregistrat peste 122.000 de infectări, pe fondul răspândirii tulpinii Omicron. Cea mai dificilă situație se înregistrează în capitala țării, Londra.


Distribuie acest articol!