Statul paralel continuă să raporteze noi și noi succese pe frontul campaniei vaccinării poporului fără a raporta însă și decese. Până acum, nici un caz major de efect advers sau chiar fatal nu este recunoscut oficial, deși aceste s-au înregistrat cu duiumul în țări cu o populație mult mai mică. Norvegia, de exemplu, cu doar puțin peste 5 milioane de locuitori, a fost lovită de decesul subit a 33 de bătrâni după vaccinul anti-Covid. Ulterior – ca să cităm chiar dintr-unul din site-urile sistemului, respectiv HotNews, pentru a nu fi acuzați de același tip de site-uri de „fake news” – „Norvegia și-a schimbat protocolul de utilizare a vaccinului
Pfizer-BioNTech împotriva Covid-19 pentru a lua în calcul excluderea de
la vaccinare a bolnavilor în fază terminală, după informațiile privind
decese survenite în rândul unor pacienți foarte vârstnici sau fragili
după ce aceștia au fost vaccinați. Anunțul a fost făcut de compania
farmaceutică germană BioNTech, informează Reuters.”.
Până și Marea Britanie a fost nevoită să admită că a înregistrat 143 de decese imediat după vaccin care apoi s-au ridicat la peste 240 dar, evident, nu pot fi puse pe seama vaccinului. Nu sunt date suficiente. Cum ar putea fi? Vaccinul este… experimental. De aceea și „riscăm să avem efecte absolut imprevizibile”, după cum spune laureatul Premiului Nobel, profesorul Luc Motagnier.
La noi, însă, sistemul securistic care guvernează politica și presa din România nu a permis aflarea unor astfel de informații, în detrimentul unor cetățeni români care poate acum mor sau au murit deja, după vaccin, fără să fi fost avertizați că pot avea unele vulnerabilități, în cazuri diverse, cum ar fi afecțiuni ale inimii sau sistemului circulator, evidențiate de medici americani (un Studiu aici). Ba chiar dimpotrivă, după cum bine știți, propaganda oficială a trâmbițat prin gura unur medici decăzuți moralicește din acest statul, că vaccinurile sunt „sigure, eficiente și cu foarte puține efecte adverse”. În știință nu există cuvântul SIGUR, mai ales cu niște vaccinuri experimentale, după cum a subliniat un specialist adevărat – profesorul Peter Doshi de la Universitatea Maryland, chiar în New York Times.
Singurul caz oficial de deces post-vaccin pe care autoritățle au fost silite să-l considere spre analiză a demonstrat exact afirmațiile de mai sus. Managera Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, îl ascunsese 9 zile. Presa a aflat de el numai datorită unor alte cadre medicale oripilate de „solidaritatea” managerei, dar nu cu fost colegă decedată ci cu sistemul securistic.
Dincolo de acesta, presa a mai relatat despre aproximativ alte 10 cazuri (le puteți găsi enumerate aici). Nici unul nu a fost luat în considerare de sistem. Au fost ignorate, ca pagube colaterale. Cu siguranță, numărul acestor este mult mai mare.