Nicușor Dan, primarul ales al Capitalei, a spus marți seară la Digi24 că îi pare rău că a pierdut aceste săptămâni, în care nu și-a putut preluat mandatul, pentru că ar fi încercat să rezolve o parte dintre problemele cu care se confruntă Bucureștiul. El a dezvăluit însă că primele trei lucruri la care va lucra sunt criza sanitară, problema căldurii și criza financiară a instituției.
„Am fost validat de două instanțe, s-a terminat cu cele 52 de contestații. Joi, la amiază, o să depunem jurământul – primari și consilieri generali”, a spus Nicușor Dan, la Digi24.
El răspuns unor critici venite din partea primarului în funcție: „Doamna Firea n-a înțeles încă funcționarea chestiunilor administrative, trebuie să existe un act de convocare al prefectului”.
„Întârzierea mandatului vine din acele apeluri pe care oameni din PSD le-au făcut. (…) Suntem la o lună de la alegeri, în acest interval am avut un primar, Gabriela Firea. Ce a făcut în această lună de mandat? N-am văzut nicio poziție publică, nici pe criza sanitară, nici pe Termoenergetica. Am avut un primar absent”, a completat el.
Nicușor Dan a mai spus că are doar „informații parțiale” despre ce s-a întâmplat în acest interval în Primăria Capitalei: „Am informații că în companiile municipale s-au semnat contracte colective de muncă, ca să fie mai greu ca oamenii ăia să fie dați afară, am informații că s-au făcut angajări pe posturi, pentru că oamenii ăia erau unii dintre apropiați care nu aveau definitivat contractul de muncă. O să le vedem când suntem acolo, în premieră presa o să aibă acces total”.
„Există voința politică pentru ca aceste companii municipale să fie desființate, voință politică exprimată de noua majoritate PNL-USR-PLUS”, a subliniat el.
Nicușor Dan: Datoriile de la PMB, » sursa: www.digi24.ro