Premierul Nicolae Ciucă a declarat că prețurile la carburanți „au scăzut” și că guvernul, prin măsurile a evitat „penuria și raționalizarea carburantului”.
„Prețurile la carburanți au scăzut, este o realitate care se vede în dimineața aceasta în benzinării. În perioada următoare, este obligatoriu ca ANPC, ANAF și Consiliul Concurenței să urmărească situația din teren și să ia măsuri imediate. Instituțiile au acum un cadru legal, au instrumentele care le permit intervenția: ordonanța de urgență în ceea ce privește compensarea și ordonanța anti-speculă”, a declarat premierul Ciucă, într-o postare publicată pe Facebook.
Ciucă a amintit despre schema de ajutor pentru transportatori, deja în vigoare, „care compensează adițional parte din prețul litrului de carburant, program cu o valoare de 60 milioane de euro”.
„Prin acest pachet de măsuri, am evitat penuria și raționalizarea carburantului – așa cum se întâmplă deja în alte state – și am generat o scădere a prețului pe care bugetul de stat să o poată susține fără a afecta masiv alte sectoare. Avem unul dintre cele mai scăzute prețuri la carburant din Europa și trebuie să rămână așa”, a spus Nicolae Ciucă.
În aceeași zi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a mulțumit companiilor care „s-au conformat voluntar” și au aplicat prevederile ordonanței de urgență prin care guvernul Ciucă a aprobat reducerea prețului carburanților cu 50 de bani.
Guvernul a aprobat joi ordonanța de urgență care prevede reducerea prețului carburnaților cu 50 de bani. După decizia executivului, ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat că măsura intră în vigoare în noaptea de joi spre vineri, însă ar mai putea trece câteva zile până vom vedea prețuri mai mici la pompă.
Editor : M.L.