Neliniște socială în Rep. Moldova: O nouă manifestație de amploare în PMAN

O nouă manifestație de amploare va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Mai multe asociații anunță că vor ieși în stradă pe 16 mai pentru a pune capăt corupției și sărăciei.

afis_16mai

La împlinirea a 203 ani de la prima rupere a Moldovei prin pacea ruso-turcă din 16 mai 1812, mai multe organizații civice vor organiza o manifestație stradală amplă pentru a solicita conducerii Republicii Moldova accelerarea integrării în Uniunea Europeană prin unirea cu România”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit organizatorilor, „recentele manifestări de nemulțumire a populației și dorința de a pune capăt corupției și sărăciei au nevoie de o soluție”.

Îi schimbăm de la putere pe unii cu alții și noi rămînem tot mai sărăci și lipsiți de viitor. Unirea cu România este șansa noastră de a ne integra în Uniunea Europeană și de a avea un trai mai bun. După cum a zis președintele Traian Băsescu, e singura noastră cale de a fi parte a spațiului european. Vrem dreptate, vrem Unirea”, a declarat Elena Podoleanu, reprezentanta Acțiunii 2012 de la Chișinău.

Organizatorii mai anunță că manifestația este autorizată de Primăria Municipiului Chișinăului și se va desfășura pe parcursul a trei ore, marșul mergând în direcția Parlamentului și a ambasadei Federației Ruse.

Pe 3 mai a avut loc la Chișinău o manifestație la care au participat circa 40.000 de persoane. Organizatorii au cerut restituirea urgentă şi necondiţionată a miliardului de dolari devalizat din sistemul bancar, protagonistul unui scandal cu deturnări de fonduri în care sunt implicate trei bănci – Banca de Economii, Banca Soicală şi Unibank. Protestatarii mai solicitat şi demisia în masă a unor funcţionari publicii din funcţii de conducere, demisia necondiţionată a conducerii Procuraturii, CNA, CNI, CSJ, Curţii de Apel Chişinău, instanţelor din capitală, Consiliul Concurenţei, Serviciului Vamal şi iniţierea procesului real de reformare a acestor instituţii; renunţarea imediată la atacurile antidemocratice asupra libertăţii presei prin adoptarea amendamentelor legislative coercitive la adresa jurnaliştilor şi prin strategii mafiote de a elimina de pe piaţă posturi de televiziune incomode.

Preluat: https://infoprut.ro/39211-neliniste-sociala-in-rep-moldova-o-noua-manifestatie-de-amploare-in-pman.html

Lasă un răspuns