Unul dintre cei mai potenţi oameni de afaceri orădeni, Alexandru Mudura jr., a dovedit că faima îi convine doar când vrea el să iasă în faţă.
Anul trecut, după ce BIHOREANUL a dezvăluit că una dintre firmele pe care le deţine, Lotus Center, a construit localul Dock din centrul Oradiei fără respectarea planurilor iniţiale prezentate de Primărie, Mudura a dat în judecată ziarul, pretinzând că numele şi fotografia lui, alături de simpla precizare că este patronul Lotus Center, au fost publicate fără respectarea dreptului său la imagine.
Omul de afaceri a susţinut că el n-ar fi o persoană publică, ignorând că, prin prisma afacerilor pe care le are şi, mai ales, a contractelor încheiate cu Primăria şi statul, el însuşi s-a pus în vizorul cetăţenilor, implicit al mass-mediei.
BIHOREANUL a demonstrat, în instanţă, că Mudura jr. este o persoană notorie, amintindu-i chiar că a deţinut şi funcţii politice în UDMR Bihor, aşadar nu se poate spune că omul s-a ferit de viaţa publică.
Atât judecătorii Tribunalului Bihor, cât şi cei de la Curtea de Apel Oradea le-au dat dreptate jurnaliştilor şi au stabilit că cererea magnatului este nefondată, obligându-l totodată să plătească cheltuielile de judecată.
Ce-i drept, Mudura jr. mai poate face recurs la Înalta Curte, unde procesul născut degeaba s-ar mai putea întinde pe câţiva ani.
De ce s-o fi încăpăţânat Mudura să se dezică de Lotus, Bihorel nu ştie, dar ar fi curios să afle. Pesemne îi convine să fie patron doar când are de încasat, nu şi când trebuie să dea explicaţii…
Articole pe aceeași temă: