„Moștenirea Părintelui Justin Pârvu este ceea ce Dumnezeu a lucrat cu puterea rugăciunii prin sfinția sa”. Pomenirea de 8 ani a sfântului Părinte Justin de la Petru Vodă, Duhovnicul Neamului

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice sumă este binevenită. Doamne, ajută!

Astăzi, sâmbătă, 12 iunie, se săvârșește la Mănăstirea Petru Vodă pomenirea
de 8 ani a trecerii din viața aceasta a Cuviosului Părinte Justin Pârvu, parastas care va avea loc și în ziua săvârșirii sale, miercuri, 16 iunie, transmite site-ul mănăstirii.  Mormântul Părintelui Justin va fi azi, dar și miercuri, înconjurat de mii de credincioși și fii duhovnicești ai marelui duhovnic al ortodoxiei românești. Prezentăm aici câteva fragmente spicuite din amintirile stareților celor două mănăstiri ctitorite de Părintele Justin la Petru Vodă, cea de la Paltin, cu hramul Adormirii Maicii Domnului și cea de călugări, de la Deal, a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a mărturisitorilor din temnițele bolșevice, ambele pline de moaște sfinte. Vom reveni cu imagini de la slujba de azi. Veșnica lui pomenire!

Arhimandrit Hariton Negrea: Părintele Justin este exemplul viu că în secolul XXI oamenii se
pot mântui și sfinți

Pe Părintele îl văd ca acea verigă care leagă trecutul monahal din sec. XX cu viața monahală din sec. XXI. A înțeles slăbiciunile vieții monahale actuale și a știut să ne
chivernisească astfel încât noi să nu pierdem firul tradiției la care
ne-au adus Sfinții Părinți. A fost persoana care ne-a mângâiat, care
ne-a învățat cum să păstrăm acest orizont și ideal de mântuire și
sfințire.

Părintele Justin mi-a zis: „Te-am învățat foarte multe lucruri. Va trebui să și înoți în apa în care te-am aruncat”. 

Cu
câteva luni înainte de a muri, l-am întrebat pe Părintele Justin ce se
cade nouă, monahilor din zilele acestea, să facem în mod deosebit ca să
ne putem mântui. Și mi-a spus în felul următor: „Să aveți în vedere trei
lucruri esențiale: să vă păstrați credința ortodoxă în care v-ați
botezat și v-ați tuns în monahism. Al doilea lucru: să nu ne mai facem o
altă idee de viață, ci să rămânem în această viață monahală și al
treilea lucru a fost: rugați-vă și voi”. Deci, aceste trei îndemnuri
le-a lăsat pentru monahismul contemporan. În viața monahală e nevoie de
multă răbdare și să ținem linia aceasta pe care ne-a spus-o Părintele
Justin, a rugăciunii.

Moștenirea lui de suflet este învățătura Bisericii. Din
moștenirea aceasta au răsărit cele patru cuvinte care acum sunt scrise
pe crucea de la mormântul sfinției sale: rugăciunea, pocăința,
ascultarea și unitatea. Moștenirea Părintelui Justin nu sunt doar
ctitoriile pe care le-a ridicat cu ajutorul credincioșilor, ci și
sufletele care îl păstrează pe sfinția sa ca amintire, ca învățătură, ca
dorință de întâlnire. Moștenirea părintelui sunt monahii, preoții,
monahiile și toți credincioșii care îl au în amintirea lor,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro