Moartea misterioasă a frumoasei Sofia. Tânăra soție a unui manechin din Oradea, găsită fără suflare lângă un hotel din Istanbul

O tânără top-model a fost găsită fără suflare lângă un hotel din Istanbul, oraș în care se afla pentru niște contracte de modelling. Sofia Olifirenko (23 ani), rusoaică de origine, era căsătorită cu un manechin orădean, Istvan Sarkozy, care a declarat pentru Observator News că el crede că soția lui a fost ucisă.

Presa din Turcia scrie că o tânără a fost găsită pe trotuarul de lângă un hotel central din Istanbul după ce ar fi căzut, în circumstanțe încă necunoscute, de la unul dintre balcoanele hotelului. Conform site-urilor de știri din Turcia, un bărbat a fost reținut în legătură cu acest caz, dar nu se cunosc prea multe detalii.

Soțul Sofiei, orădeanul Istvan Sarkozy, se afla în România când s-a întâmplat tragedia. El a povestit că nu a reușit să ia legătura cu tânăra și a fost îngrijorat. În fine, a mers la Poliție în Oradea și a dat-o dispărută: „Am avut o ceartă. Nu am vorbit două, trei zile şi apoi când am încercat să o caut, nu era online. De trei zile nu a fost pe Whatsapp. Am căutat-o pe mama ei. Mama ei ştia că e în România. Eu am fost şocat că nimeni nu ştie ce se întâmplă”.

Ulterior, a aflat vestea cruntă. Devastat, Istvan s-a dus în Turcia în încercarea de a găsi răspunsuri. „A ucis-o cineva, sigur a fost aruncată. Probabil a drogat-o cineva. Ea niciodată în viaţa ei nu a luat droguri. Sunt sigur că ea nu ar fi făcut aşa ceva”, a spus Istvan Sarkozy pentru Observator News de la Antena 1.

Tânărul a publicat și un mesaj pe rețelele de socializare, ca pentru soția lui. „Sofia nu pot descrie în cuvinte cât de mult ai însemnat pentru mine și că ai fost tot ce m-a făcut să merg înainte,

 » sursa: ebihoreanul.ro