Programul Rabla pentru electrocasnice va începe în cursul ianuarie, după ce aplicaţia informatică va fi remediată, iar bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) va fi aprobat, a declarat noul ministru al Mediului, Tanczos Barna.
El a preluat joi mandatul de la predecesorul său, Mircea Fechet, ocazie cu care a fost întrebat de jurnalişti când estimează că va fi reluat acest program.
„Programul (Rabla pentru eletrocasnice – n.r.) din păcate a pornit cu stângul. Pentru a avea siguranţa funcţionării sistemului informatic, nu putem porni zilele acestea, ci în cursul lunii ianuarie, când vom avea şi bugetul AFM. Trebuie să avem siguranţa că este sigur”, a spus Tanczos, scrie Agerpres.
La rândul său, Mircea Fechet a explicat ce s-a întâmplat cu aplicaţia.
„Am discutat luni de zile de acest program, dar aplicaţia informatică, atunci când a fost pusă testelor de utilizare intensă, zeci de mii de utilizatori simultan, pur şi simplu nu a funcţionat, au existat deficienţe în arhitectura aplicaţiei. Este obiectul unui contract de prestări servicii între AFM şi o societate comercială”, a susţinut Fechet.
Potrivit acestuia, Ministerul Mediului şi STS sunt în proces de remediere a acestor deficienţe.
„Suntem într-un stadiu avansat, 40.000 de utilizatori simultan permite acum, dar trebuie să fim 100% sigur că aplicaţia va funcţiona. Nu am vrut să riscăm să facem ministerul de râs a doua oară”, a spus fostul ministru.
Acesta s-a referit şi la programul de garanţie-returnare, care este pe circuitul interministerial de avizare.
„Suntem la stadiul în care am trimis către ministerele avizatoare Horătârea de Guvern ce urmează să fie adoptată într-o şedinţă ulterioară. Aşteptăm eventuale observaţii ale ministerelor”, a spus Fechet.
Referitor la acest proiect, Tanczos a adăugat: „Este un pas uriaş înainte şi sperăm să îl finalizăm cât mai repede”.