Micuțul erou! Și-a salvat familia de la moarte, în timpul unui incendiu
La începutul lunii ianuarie, un incendiu izbucnit la primele ore ale dimineții a distrus rapid mai multe case din Texas. Kaila și Nathan, părinții a doi copii, dormeau în timp ce flăcările le cuprindeau casa. Din fericire, Brandon, băiețelul lor de 2 ani, era treaz și, extrem de speriat de faptul că era foarte cald în casă, a fugit imediat în camera părinților săi strigând „Mami, e foarte cald! E cald, mami”. Aceștia i-au luat imediat pe Brandon și pe frățiorul său în brațe și au ieșit pe stradă, îmbrăcați doar cu hainele în care dormiseră.
Și-au văzut casa arzând de peste drum, în timp ce pompierii se străduiau să stingă flăcările. „El este micul nostru erou! Dacă n-ar fi fost el, probabil că acum nu am fi stat aici, în fața voastră, povestindu-vă ce s-a întâmplat. El a salvat întreagă noastră familie”, au povestit cei doi părinți, pe rețelele de socializare.
Foto: captură YouTube
Kaila și Nathan spun că nu au simțit miros de fum, fiindcă încă se recuperau după COVID-19, din cauza căruia își pierduseră simțul mirosului. Nici măcar detectoarele lor de fum nu au sunat decât în momentul în care focul a înghițit complet casa.
„Casa noastră avea un detector de fum nou-nouț, care avea mai puțin de un an”, a declarat Nathan, tatăl micuțului erou care, întâmplător, este și pompier. Acesta crede că incendiul a izbucnit în sufragerie, unde băiețelul, care la rândul sau era infectat cu COVID-19, dormea. La un moment dat, micuțul s-a trezit fiindcă îi era foarte cald și a mers în dormitorul părinților, reușind să o trezească pe mama lui.