Guvernul Angelei Merkel a adoptat marţi o înăsprire a legii privind lupta împotriva covid-19, care-i va permite să impună restricţii unitare pe întregul teritoriu german, relatează AFP.
Această lege acordă statului federal puteri sporite în regiuni cu care şi-a multiplicat tensiunile în ultima perioadă.
Măsurile în lupta împotriva covid-19 au fost hotărâte până acum cu dificultate de către Guvern împreună cu landurile, competente în domeniul sanitar, în virtutea federalismului german.
Acest proiect este necesar să fie adoptat în Bundestag şi prevede ca, în cazul în care rata incidenţei – care măsoară infecţiile covid-19 în decurs de o săptămână – este mai mare de 100 pe o perioadă de trei zile, statul federal să impună interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii, o reducere a contactelor între persoane private sau închiderea magazinelor considerate neesenţiale, declară Cancelaria pentru AFP.
La o rată a incidenţei de peste 100, şcolile vor mai primi doar elevi testaţi de două ori pe săptămână şi se închid dacă rata incidenţei depăşeşte 200.
Este pentru prima oară când se vor putea impune – la nivel naţonal – în mod automat interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii, în vederea opririi valului pandemiei.
Celelalte măsuri confirmă reglementări aflate în vigoare în Germania de la sfârşitul lui 2020.
Această lege constituie o victorie a Angelei Merkel – o susţinătoare a unei linii dure în lupta împotriva covid-19.
Merkel s-a confruntat până acum cu dificultăţi în a se înţelege cu anumite landuri, care aplică cu mai mult sau mai puţin zel măsuri adopate anterior.
În pofida faptului că a gestionat mai degrabă bine valul pandemiei din primăvara trecută, Germania a întâmpinat probleme în oprirea celui de-al doilea val, în toamnă, şi întâmpină probleme în valul trei, marcat de variante ale SARS-CoV-2 mai contagioase.
Rata incidenţei, săptămâna aceasta, este de 140,9 în Germania, unde s-au înregistrat 10.810 de cazuri de covid-19 în ultimele 24 de ore şi 294 de morţi, potrivit Institutului Robert Koch (RKI).
Germania a depăşit luni pragul simbolic de trei milioane de contaminări cu covid-19.